Efecte grave

Avalanșă de avarii la rețeaua de apă potabilă, din cauza caniculei



Avalanșă de avarii la rețeaua de apă potabilă, din cauza caniculei
Avalanșă de avarii la rețeaua de apă potabilă, din cauza caniculei

– Din cauza diferențelor mari de temperatură dintre pământul fierbinte și apa rece, numărul de avarii este cel puțin dublu față de perioada anterioară
Zilnic, străzile municipiului Suceava sunt “ciuruite” de intervenții la rețeaua de apă potabilă și canalizare a orașului, într-un ritm fără precedent până acum.
Echipele de intervenție ale ACET sunt confruntate cu o adevărată avalanșă de avarii la rețeaua de apă potabilă, din cauza caniculei, care a produs un fenomen de dilatare și de contracție la nivelul conductelor de transport și distribuție.
“Numărul avariilor înregistrate în această perioadă este cel puțin dublu față de cel din perioada anterioară. Avem între 5 și 10 avarii pe zi numai în municipiul Suceava, dar același lucru se întâmplă în toate localitățile județului, unde este sistem centralizat de furnizare a apei potabile. Apa din conducte este mult mai rece decât pământul încălzit din cauza caniculei, iar fenomenul care se petrece este același ca și în cazul unui ou rece, scos din frigider, pe care îl bagi în apă clocotită: crapă. Avem atât de multe avarii încât nu mai facem față, intervenim în funcție de priorități. Rugăm populația să fie înțelegătoare, facem tot posibilul să remediem problemele cât mai repede, dar în timp ce noi lucrăm într-o parte, în alte două locuri deja apar noi avarii”, a declarat directorul ACET Suceava, Ștefan Groza.
Cele mai multe probleme au apărut la branșamentul blocurilor, dar și la conductele principale, precum cele ce transportă apă la de Berchișești la Suceava.



Recomandări