Autovehicule dotate cu faruri speciale pentru zi, obligatorii în UE din 2011



Toate noile modele de mașini comercializate în Uniunea Europeană ar trebui să fie echipate cu faruri speciale de zi începând cu 2011, a anunțat, miercuri, Comisia Europeană, care speră ca măsura va reduce cu trei până la cinci procente numărul deceselor din accidente rutiere în UE, relatează AFP. Prezența acestor faruri speciale, activate automat în momentul în care motorul este pornit, vor fi obligatorii pentru toate modelele noi de mașini particulare și camionete scoase pe piață începând cu 7 februarie 2011, potrivit unei Directive aprobate miercuri la Bruxelles.
Aceeași măsură va fi aplicată și în cazul camioanelor și autobuzelor 18 luni mai târziu, adică din august 2012.
Aceste faruri speciale „vor îmbunătăți considerabil vizibilitatea vehiculelor”, asigură Comisia într-un comunicat.
Autoritățile de la Bruxelles speră că astfel va scădea numărul deceselor din accidente rutiere cu 3-5 procente, precum și numărul cazurilor de coliziuni frontale cu aproximativ 15 la sută.
„Toți beneficiarii, inclusiv pietonii, bicicliștii și motocicliștii, vor putea observa, recunoaște și identifica mai eficient și mai rapid vehiculele dotate cu un astfel sistem de iluminare”, a explicat executivul european, care se bazează pe „experiența pozitivă” din țările scandinave, unde ilumitatul vehiculelor pe timp de zi este obligatoriu de mai mult timp.
Pentru a nu provoca confuzie printre șoferi, care trebuie să meargă cu farurile aprinse în Europa, aceste faruri dedicate a mașinilor, camioanelor și autobuzelor vor diferi în ceea ce privește direcția și intensitatea față de clasicele faruri de întâlnire.
Federația europeană a motocicliștilor (FEMA), care s-a opus ideii de a obliga automobiliștii să aprindă farurile normale pe timp de zi, a spus miercuri că nu se opune deciziei de la Bruxelles, pentru că aceste faruri dedicate cu caracteristicile lor „nu vor diminua vizibilitatea motocicliștilor”
Acest nou echipament ar trebui să crească prețul mașinilor cu maximum 150 de euro, precum și o creștere ușoară a consumului de carburanți, au precizat experții de la Bruxelles.