Poliția municipiului Suceava a înregistrat joi, 4 iulie, două reclamații privind acte de distrugere asupra unor autoturisme, într-unul din cazuri autorul folosind un telescop metalic, iar în celălalt mașina fiind zgâriată, cel mai probabil cu un cui.
Într-un prim caz, joi, în jurul orei 12.00, Daniela D., în vârstă de 37 de ani, din Suceava, a reclamat că în noaptea precedentă o persoană necunoscută i-a zgâriat autoturismul Skoda Fabia, parcat în apropierea Bisericii Sf. Treime din Suceava.
Polițiștii au constatat că pe capotă, aripi față și spate, portiere și portbagaj se află urme vizibile de zgârieturi, de aproximativ 1-2 milimetri grosime.
Autoturismul aparține unei firme din domeniul consultanței, unde activează și reclamanta.
„Valoarea prejudiciului nu a fost stabilită, întrucât autovehiculul este asigurat la o societate de profil, urmând a fi comunicată ulterior. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de distrugere”, se arată într-un comunicat al Poliției.
A doua faptă de distrugere, produsă în cu totul alte condiții, a fost sesizată poliției joi, în jurul orei 22.00.
Sergiu H., în vârstă de 20 de ani, din comuna Udești, care conducea un autoturism Opel Astra, a sesizat că se deplasa pe strada Mărășești, iar la un moment dat, lângă autoturismul său a oprit un VW din care a coborât un bărbat care avea în mână un telescop metalic și care a început să-i distrugă autovehiculul.
„Reclamantul a declarat că nu a semnalat nici un incident în trafic și nici nu cunoaște conducătorul auto sau persoana care i-a distrus autovehiculul”, se arată într-un comunicat al Poliției.
Autoturismul a fost avariat la oglinzi și la stâlpul de susținere al plafonului din partea dreaptă față.
Ulterior, ieri, poliția a identificat autoturismul din care a coborât atacatorul, iar proprietarul era căutat pentru a fi audiat.