Un echipaj din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Suceava a oprit în trafic, joi noapte, la intersecția str. Cernăuți cu str. Traian Vuia din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 28 ani, din municipiul Bacău, în care se aflau ca pasageri o femeie de 28 ani și un bărbat de 37 ani, ambii din aceeași localitate.În urma controlului autoturismului, polițiștii au identificat în portbagaj 500 pachete de țigări cu timbru extracomunitar, fără documente de proveniență. Autoturismul, în valoare de peste 80.000 lei, a fost indisponibilizat, urmând a se dispune sechestrul asigurătoriu asupra acestuia, iar țigările, în valoare de peste 4.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării.„În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.






