Un autoturism BMW a fost distrus în urma unui incendiu izbucnit ieri dimineață. Duminică, în jurul orelor 5:40, pompierii Detașamentului Suceava au fost solicitați să intervină în stingerea flăcărilor care au cuprins BMW –ul unui cetățean din Ipotești (Dumitru V.). Focul a fost stins în mai puțin de jumătate de oră, autoturismul fiind distrus, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în proporție de 80%. Cauza incendiului, precizează aceeași sursă, este în curs de stabilire.




