Autotrenul de la care s-a ajuns la atacul asupra unor polițiști transporta ilegal peste 20 de mc lemn

Un sucevean ajuns la mare a constatat că a luat țeapă cu cazarea
Un sucevean ajuns la mare a constatat că a luat țeapă cu cazarea

Ancheta de la Broșteni, în care se fac cercetări pentru mai multe infracțiuni, după un atac asupra polițiștilor care păzeau un camion cu lemne pus sub sechestru, a continuat și cu privire la transportul de la care a plecat totul.

Reamintim, pe scurt, că miercuri dimineață, la ora 5.30, o mașină de Poliție, în care se aflau cei doi oameni ai legii care păzeau un camion cu lemne pus sub sechestru, a fost tamponată de un autoturism condus de fratele celui care condusese vehiculul greu cu lemne.

Autoturismul venit cu viteză a intrat în mașina de poliție, tânărul de 21 de ani de la volan declarând că a adormit. Lângă tânărul de la volan se afla fratele său, cel care condusese camionul.

Anterior, în noaptea de marți spre miercuri, un echipaj de poliție de la Broșteni oprise camionul cu lemne, condus de Silviu Constantin Scheuleac, în vârstă de 28 de ani, din Stulpicani. Cel de la volan nu a putut prezenta nici un document de proveniență legală pentru lemn.

Până la lămurirea aspectului legat de atacul asupra polițiștilor, ansamblul auto, compus din tractor și remorcă, împreună cu întreaga cantitate de masă lemnoasă ce se află încărcată in remorcă, au fost sigilate iar apoi specialiștii Gărzii Forestiere Suceava, în prezența polițiștilor de la Biroul Protecția Fondului Forestier, au inventariat lemnul transportat.

În urma finalizării activității de inventariere fizică a materialului lemnos, piesă cu piesă, a rezultat că tânărul din comuna Stulpicani transporta cantitatea totală de 20,99 m.c. lemn rotund rășinoase, diferite specii, care a fost transportat fără documente legale de proveniență.

Tot materialul lemnos a fost indisponibilizat iar vehiculul greu a fost transportat în parcul auto al Poliției Suceava de la Stroiești.

Așadar, miza acestui transport era mare, iar cu atât mai mare este paguba pentru afaceriștii cu lemn opriți de echipajul de poliție oprit la Broșteni. Conform legii, orice transport ilegal de lemn de peste 5 mc înseamnă infracțiune și se impune măsura complementară a confiscării mijlocului de transport.

În cazul de față, cantitatea de lemn transportată era de 20 de mc, așadar de patru ori peste limita care atrage răspunderea penală.

Recomandări

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat