Autostrada Pitești – Sibiu ar urma să fie finalizată în 2021, cu un an mai devreme decât termenul prevăzut în Master Plan, iar în 15 noiembrie vor fi terminate studiile de fezabilitate pentru trei loturi, declară ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, citat de corespondentul MEDIAFAX. Sorin Bușe a spus, joi, la Suceava, într-o conferință de presă, că, în ceea ce privește autostrada Pitești – Sibiu studiile de fezbilitate vor fi terminate până în 15 noiembrie, inclusiv lotul 4 care era în întârziere.”Vrem să licităm lotul 1, 4 și 5 pentru proiect tehnic și acord de construcție până la 30 noiembrie”, a spus Bușe.





