Cea mai nouă subunitate a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a fost inaugurată pe 1 iulie la Poiana Stampei. Punctul de lucru arondat Detașamentului de Pompieri Vatra Dornei va asigura intervenții mai rapide, în caz de urgențe, cu o autospecială de stins incendii și cu o ambulanță SMURD tip B, încadrată cu echipaj de prim-ajutor. De asemenea, autospeciala de stins incendii are în dotare și echipamente pentru acțiuni de descarcerare, în caz de accidente rutiere.
Principalele obiective: Timpi de răspuns mai buni la accidente rutiere și incendii de pădure
La inaugurarea de miercuri, 1 iulie, au participat conducerea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava și reprezentanți ai Instituției Prefectului și administrației publice locale, în frunte cu primarul Viluț Mezdrea. ISU Suceava a pus la dispoziție cele două mașini de intervenție, restul tehnicii și personal, în timp ce administrația locală a amenajat spațiul în care a fost deschis punctul de lucru.
Generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul-șef al ISU Suceava, a subliniat importanța deschiderii punctului de lucru pentru situații de urgență de la Poiana Stampei:
“Punctul de lucru acoperă din punct de vedere operativ un raion de intervenție care include comunele Poiana Stampei și Coșna, precum și localitatea Dealu Floreni, ce aparține comunei Dorna Candrenilor. Prin deschiderea acestui punct de lucru se reduce timpul de răspuns la accidentele rutiere produse pe DN 17, un drum de tranzit între Moldova și Transilvania, atât în ceea ce privește asistența medicală de urgență, cât și descarcerarea, precum și intervenția rapidă și eficientă la incendiile de pădure din această zonă”.
Până la această inaugurare, pompierii de la Vatra Dornei aveau de acoperit o zonă foarte întinsă, atât spre Broșteni, cât și spre Poiana Stampei, până la limita cu județul Bistrița-Năsăud.
Momentul festiv de pe 1 iulie a inclus o slujbă de sfințire, dar și o prezentare a tehnicii de intervenție, cu simularea unor cazuri reale.
Dolhasca și Broșteni, punctele vulnerabile de pe harta județului
Generalul Ion Burlui a reamintit de necesitatea deschiderii unor alte puncte de intervenție de același gen la Dolhasca, Broșteni și chiar la Dumbrăveni, pentru timpi de reacție cât mai prompți în caz de apariție a unor nedorite situații de urgență.
După deschiderea punctului de lucru de la Poiana Stampei, zonele din județ care au rămas slab acoperite în caz de situații de urgență sunt orașele Dolhasca și Broșteni, cu localitățile din jur. Dolhasca este la 25 de kilometri de cel mai apropiat punct pentru situații de urgență, cel de la Fălticeni, în timp ce Broșteniul este la 50 de kilometri de Vatra Dornei.
La Dolhasca se lucrează intens la amenajarea spațiului pentru subunitatea ISU. Lucrările ar urma să fie finalizate până în luna august a acestui an.






