Autorul jafului armat de la Călărași este un adolescent în vârstă de 15 ani, care locuiește în blocul în care s-a petrecut agresiunea și care a fost prins de polițiști, anchetatorii stabilind că arma cu care și-a amenințat victima este un pistol cu gaze deținut de părinții săi.
Potrivit primelor date ale anchetatorilor, adolescentul în vârstă de 15 ani ar fi premeditat atacul, în condițiile în care el a făcut comanda la firma de curierat, pentru cele două telefoane mobile.
„Autorul este un adolescent de 15 ani care a folosit un pistol cu gaze deținut de părinți. Din primele date rezultă că acesta a făcut comanda pe alt nume și ar fi premeditat atacul. S-au recuperat în acest moment telefoanele furate și a fost identificată și arma cu care s-a tras. Adolescentul locuiește în scara blocului în care s-a petrecut incidentul, la etajul al patrulea. În paralel, noi facem o verificare a tuturor deținătorilor de arme, acțiunea fiind începută în urmă cu câteva zile, la solicitarea ministrului de Interne. Se va stabili și dacă această pistol cu gaze este deținut legal și în condițiile prevăzute de regimul armelor și munițiilor”, a declarat prefectul județului Călărași, Emil Mușat.
Tânărul a fost ridicat de către anchetatori din apartamentul părinților săi.
Marți după-amiază, în jurul orei 13.00, adolescentul, care purta o cagulă, l-a așteptat pe angajatul firmei de curierat în scara blocului din Călărași unde locuiește, între etajele al treilea și al patrulea, amenințându-l cu arma și luându-i cele două colete cu telefoane mobile.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Călărași, inspector Ramona Tudor, după ce l-a amenințat cu pistolul și i-a luat coletele, atacatorul a dispărut, urcând pe scara blocului, iar victima a coborât la mașina cu care se deplasase, pentru a suna la 112 și a anunța incidentul.
Imediat după atac, agresorul a tras cu pistolul, în timp ce victime cobora scările pentru a ieși din bloc.