Autorul accidentului mortal de la Preutești, identificat de polițiști



Polițiștii au reușit identificarea și reținere șoferului care a provocat un accident mortal în noaptea de joi spre vineri, pe raza localității Preutești, după care a fugit de la locul faptei.

Poliția municipiului Fălticeni a fost sesizată prin 112, la ora 00.47, despre faptul că pe DJ 208 a avut loc un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, iar autorul a părăsit locul accidentului.

Cu ocazia cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 00.00-00.30, Ionel T., de 30 ani, din comuna Preutești, în timp ce se deplasa pe DJ 208, în calitate de pieton, pe partea carosabilă, pe sensul de mers Dolhasca către Fălticeni, în localitatea Preutești, a fost accidentat mortal de un autovehicul care, după producerea accidentului, a părăsit locul evenimentului.
În urma activităților investigative desfășurate, s-a reușit identificarea autovehiculului implicat în accident, acesta fiind o autoutilitară condusă în momentul producerii accidentului de Costică T., de 50 ani, din municipiul Fălticeni.
Autoutilitara a fost găsită la sediul unei societăți comerciale din municipiul Fălticeni, în curtea interioară. În urma cercetării criminalistice au fost identificate urme pe partea inferioară a caroseriei.
Șoferul a declarat că a fost orbit de un alt autovehicul care circula din sensul opus, moment în care a observat un obstacol pe carosabil și cu toate că a frânat, a trecut peste acesta. A oprit autovehiculul, moment în care a observat că a lovit o persoană care decedase, fapt pentru care s-a speriat și a părăsit locul accidentului.
Polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru o perioadă de 24 ore, urmând să fie prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile.
„În baza ordonanței de reținere, cel în cauză a fost introdus Centrul de Reținere și Arest Preventiv al IPJ Suceava”, se precizează în comunicatul poliției.