Bărbatul în vârstă de 38 de ani care a provocat accidentul de microbuz în care au fost implicate zece persoane era întors recent în țară din Franța, după o perioadă de cinci ani, și transporta mai multe plasme cu proveniență necunoscută. Acestea sunt câteva dintre datele adunate de poliție până acum în ceea ce privește accidentul petrecut duminică după-amiază pe DJ 209J, între Clit și Arbore.
Reamintim, șoferul, Cristian Mihai Drosceac, în vârstă de 38 de ani, din comuna Arbore, conducea un microbuz Mercedes Sprinter înmatriculat în Franța, pe direcția Clit – Arbore, iar la un moment dat a intrat în derapaj pe carosabilul acoperit cu piatră, mașina răsturnându-se în afara șoselei. În mașină se aflau șoferul și încă nouă persoane, bărbați, femei și copii, toți de etnie romă.
Audiați de polițiști, romii care nu au suferit leziuni grave au relatat că bărbatul de 38 de ani, rudă cu ei, s-a întors la Arbore după cinci ani petrecuți în Franța și duminică a mers pe la rude pentru a le face cadou plasme la mâna a doua aduse din străinătate. Pe drumul de la rudele din Clit la cele din Arbore s-a produs accidentul în urma căruia mașina și bunurile din interior au fost distruse.
Dintre cei zece oameni din mașină, cel mai mult are de suferit șoferul, ajuns la Spitalul Județean Suceava în stare gravă, în comă de gradul II.
Polițiștii rutieri nu au reușit încă să stabilească dacă bărbatul de 38 de ani deține permis de conducere. Cert este că el nu are permis de conducere emis de autoritățile române, efectuându-se verificări pentru a se stabili dacă are permis emis de autoritățile franceze.