Miercuri

Autorizația de construire pentru rețeaua de gaze naturale la Pojorâta și Fundu Moldovei, semnată de Șoldan

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a semnat, miercuri, în prezența primarului comunei Fundu Moldovei, Tudor Zdrob, autorizația de construire pentru rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale care va deservi comunele Fundu Moldovei și Pojorâta.
Această investiție, în valoare de 32,4 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, va acoperi o rețea de 50 de kilometri și va include aproximativ 2300 de branșamente.
Șoldan a declarat că prin acest proiect, realizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Gaz Pojorâta-Fundu Moldovei, Consiliul Județean Suceava „își reafirmă angajamentul de a sprijini dezvoltarea comunităților locale și de a îmbunătăți condițiile de trai ale sucevenilor din mediul rural”.
Gheorghe Șoldan a precizat că, împreună cu primarii celor două comune, va monitoriza „cu atenție” implementarea acestui proiect, pentru a se asigura că lucrările respectă termenii și standardele de calitate stabilite.
„Continuăm să lucrăm pentru un județ modern și conectat la infrastructura esențială”, a mai spus președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan.

Autorizația de construire pentru rețeaua de gaze naturale la Pojorâta și Fundu Moldovei, semnată de Șoldan
Autorizația de construire pentru rețeaua de gaze naturale la Pojorâta și Fundu Moldovei, semnată de Șoldan
Autorizația de construire pentru rețeaua de gaze naturale la Pojorâta și Fundu Moldovei, semnată de Șoldan
Autorizația de construire pentru rețeaua de gaze naturale la Pojorâta și Fundu Moldovei, semnată de Șoldan

Recomandări

Șoldan anunță că Suceava intră în liga mare a aeroporturilor din Europa în ceea ce privește condițiile de aterizare

Șoldan anunță că Aeroportul Suceava intră în noua etapă de dezvoltare majoră prin construcția noului terminal și operaționalizarea sistemului ILS CAT III

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am rezolvat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Wizz Air a redeschis baza aeriană de la Suceava. Șoldan: „Încă din primul an de mandat am realizat problema care a ținut departe ani la rând companiile aeriene”

Un expert în infrastructură evidențiază avansul substanțial al Sucevei în fața Iașiului la proiectele mari de drumuri

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava lansează licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor la centura orașului Gura Humorului

Cooperarea economică și academică, obiectivele vizitei la Suceava a ambasadorului Indiei în România, E.S. Manoj Kumar Mohapatra

Prefectul Traian Andronachi, E.S. Dr. Manoj Kumar Mohapatra, președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Nicolae Robu