Autoritățile ucrainene de la Cernăuți vorbesc deschis, probabil cu puține ocazii, despre existența unor grupări de contrabandiști care acționează pe două paliere: traficul cu țigări și traficul cu material lemnos. Cum în Ucraina prețurile la aceste mărfuri sunt mici sau chiar foarte mici, acestea trebuie să ia drumul către piețe unde valoarea lor este mai mare. România este una din principalele locuri de desfacere pe piața neagră pentru țigări, iar în ceea ce privește materialul lemnos acesta ajunge probabil tot în România, cu documente de însoțire falsificate.
Ziarul www.lyberti.com scrie despre acest subiect în contextul numirii unui nou procuror în zona regiunii Cernăuți.
Potrivit ziariștilor de la Cernăuți, procurorul general al Ucrainei, Iuri Luțenko, l-a prezentat într-un cadru festiv pe noul procuror al regiunii Cernăuți, Oleg Sobol. Anterior Sobol a ocupat funcția de procuror al regiunii Rivne. Iuri Luțenko a menționat că principala sarcină care este pusă în fața noului procuror constă în lupta cu „mafia locală”. După opinia lui, în regiunea Cernăuți situația este critică. Aceasta se referă în primul rând la contrabanda cu țigări și exportul ilegal de material lemnos.
„Corupție și contrabandă există în toate regiunile de frontieră. Însă o astfel de activitate obraznică a celor două grupări de contrabandiști, care se laudă cu imunitatea lor, nu există nici la Odesa, Harkiv sau în alte zone de frontieră. Nu am de gând să tolerez în continuare această situație”, a declarat procurorul general al Ucrainei.
În același timp, Iuri Luțenko este convins de faptul că mafia locală a țigărilor de contrabandă și cea a lemnului au protectori influenți în rândurile politicienilor de la Kiev.
„Sarcina pe care am pus-o în fața noului procuror constă în combaterea contrabandei și a exploatării ilegale a fondului forestier. Cine nu va fi de acord cu poziția conducătorului Procuraturii Regionale, va trebui să demisioneze”, a explicat Iuri Luțenko.
Contrabanda cu țigări ascunse în bușteni scobiți
Frontiera cu Ucraina în partea care se întinde pe județul Suceava este una din principalele porți de intrare în țară pentru țigările de contrabandă. Marfa este introdusă atât prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, cât și pe fâșia verde. Practic nu există zi fără comunicate din partea Poliției de Frontieră despre prinderea unor persoane sau grupuri de indivizi care transportă țigări de contrabandă pe care apoi să le vândă pe piața neagră. Iar dacă ținem cont că la un bax de țigări trecut dintr-o parte în alta câștigul este de circa 100 de euro, avem și explicația pentru care acest fenomen este unul de mare amploare.
Contrabanda se face și cu sacoșa, dar și organizat. Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri s-a înregistrat în urmă cu câțiva ani, iar dosarul stă și acum în lucru după ce a fost plimbat de la o unitate de Parchet la alta.
Vasile Sorin Nicoară, administratorul SC Bernar Prod SRL Dornești, este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de contrabandă în formă agravată și instigare la contrabandă în formă agravată, și asta pentru că a primit în curte o garnitură de tren în care se găseau și vagoane cu bușteni în care se aflau țigări de contrabandă.
Cele 107.751 de pachete cu țigări marca Jiu Ling au fost introduse în bușteni încărcați în trei vagoane dintr-o garnitură de 70 de vagoane care avea ca destinație firma Schweighofer. Marfa din cele trei vagoane venea din Ucraina și avea ca destinație depozitul Bernar Prod SRL din Dornești. Buștenii cu țigări proveneau de la firma KUSMENIUK din localitatea Ivano – Frankovsk, strada Tiudivska nr. 29, și ar fi trebuit să ajungă la Fuel Solution Concept SRL București, o firmă cu acționariat ucrainean.
Buștenii, de dimensiuni mari, erau scobiți pe interior astfel încât mai rămăseseră din ei scoarța și puțin lemn. În compartimentul realizat astfel au fost introduse în suluri ambalate în plastic pachetele de țigări. Ulterior, capetele trunchiurilor erau “căpăcite”, pentru a crea impresia că bușteanul este intact.
Țigările de contrabandă au fost descoperite în Punctul de Trecere a Frontierei de la Vicșani, iar la acțiunea de control au participat atât lucrători vamali, cât și polițiști de frontieră.
Existența grupărilor de traficanți de țigări din regiunea Cernăuți, dezvăluită de un jurnalist ucrainean
Un articol scris pe pagina sa de Facebook de Roman Bocikala, jurnalist la postul de televiziune Inter din Kiev, a povestit anul trecut despre ceea ce se petrece la Cernăuți și la granița cu România.
„Acolo, în regiunea Cernăuți, există două lumi paralele. Peste istoria bogată și impresionantă a orașului din perioada imperiului Austro-Ungar domină fenomenul corupționist al prezentului ucrainean. Prin teritoriul regiunii Cernăuți se transportă 97% din totalul volumului de lemn ce este exportat din Ucraina. Și tot în această regiune se mai află și unul dintre cele mai mari traficuri ilegale de tutun. Activiștii locali încearcă să frâneze contrabanda, s-o combată prin diferite acțiuni de proteste… Unul dintre aceștia a rămas fără un ochi, altuia i-au dat foc la autovehicul, al treilea activist, cu vreo săptămână și ceva, a fost bătut cu cruzime la cap, i-au rupt maxilarul, acesta rămânând în viață ca printr-o minune… Organele de drept, însă, nu prea dau din coate și nici nu încearcă să lupte împotriva contrabandiștilor. Dimpotrivă, caută orice modalitate de a camufla ilegalitatea acestora, străduindu-se să le asigure mereu undă verde. Când lumea din partea locului vorbește despre schemele camuflate ale contrabandiștilor sau despre cei implicați în acest fenomen, care favorizează ilegalitatea sau «le asigură scut de apărare», adesea este amintit numele de familie Burbak. Nu știu dacă este vorba despre liderul fracțiunii parlamentare «Frontul Popular», al cărui frate mai mare a fost coleg de clasă cu ex-premierul Yațeniuk…”, scrie Roman Bocikala.
Pădurarii ucraineni de la granița cu județul Suceava, posesori de mașini de lux și iahturi
Jurnalistul ucrainean a menționat și faptul că unele capturi care se realizează sunt doar „de dragul înscenării spectacolului de combatere a acestui flagel transfrontalier și nicidecum nu se duce lupta împotriva celora care au un trafic extrem de bine pus la punct. Și atât… Iar dacă printre reprezentanții organelor de drept, cei care stau la pază, apare un Don Quijote, de regulă, un nou angajat ce n-a reușit încă să «înghită conștient subiectul», i se explică acestuia cu o voce scăzută: te vom ucide… Și omul cade pe gânduri. Ulterior, fie că se transferă cu serviciul într-o altă regiune sau, ceea ce se întâmplă mai frecvent, devine parte integră a sistemului corupționist”.
Roman Bocikala a arătat că nu doar vameșii și polițiștii de frontieră sunt parte din acest sistem corupt. Pe această scenă activează cu succes și angajații din domeniul silvic.
„Aș dori, de asemenea, să remarc și rolul ce revine pădurarilor. Aici, în regiunea Cernăuți, acesta-i un post la modă, și pentru a intra în funcție se plătește din greu zeci de mii de dolari. Specificul constă în faptul că toate gospodăriile silvice se află de-a lungul graniței. Adică, aceste păduri sunt ca și frontieră. Țigările, drogurile, imigranții ilegali trec prin aceste păduri și nu prin punctele de control oficiale. Fără consimțământul «proprietarilor de păduri» nu se întâmplă nimic. Prin urmare, pădurarii de prin părțile locului au case și mașini de lux, și chiar iahturi. Unul dintre ei s-a lăudat colegilor că a plecat în Republica Dominicană, dar a luat cu el «doar» 50 de mii de dolari. A fost puțin. I-au mai trimis ceva bani…”, a mai scris Roman Bocikala.
Poteci de contrabandă, bătătorite, dar nevăzute de polițiștii de frontieră din cele două țări
Un alt materiale video realizat tot de o televiziune centrală din Ucraina arată și în imagini cum se derulează traficul cu țigări spre România. Practic, pe fâșia verde există anumite zone bătătorite, locuri folosite frecvent de traficanți pentru a trece marfa din Ucraina spre România.
Jurnaliștii ucraineni vorbesc despre anumite ore în care are loc trecerea, „ore moarte” în care polițiștii dintr-o parte și alta a frontierei se fac că nu văd nimic. Firește, nu degeaba.
O pauză de acest fel în care este trecut dintr-o parte în alta un camion cu țigări prin acel coridor securizat costă aproximativ 10.000 de euro. Iar la cât de bătătorite sunt acele cărări, cu siguranță au fost treceri multiple și foarte prospere pentru toată lumea, mai puțin pentru bugetul de stat al României, care anual are pierderi de circa 500 de milioane de euro ca urmare a contrabandei cu țigări.
Una peste alta, frontiera dintre România și Ucraina pe raza județului Suceava este franjuri. Fie că este vorba de fâșia verde, fie că este vorba de Punctul de Trecere a Frontierei Siret, amploarea fenomenului este una extrem de ridicată, iar câștigurile rapide și mari îi determină pe tot mai mulți indivizi să-și asume riscul de a fi prinși cu ocaua mică.
Totuși, de cele mai multe ori, cei care cad sunt simpli executanți. Persoanele cu greutate care au legătură cu acest fenomen infracțional ajung foarte rar, sau mai deloc, să fie trase la răspundere. Și asta nu doar în România, ci și în Ucraina. De altfel, o concluzie asemănătoare a tras și jurnalistul Roman Bocikala: „Avem nevoie de un restart complet în politică. Unul dur și nemilos. Exporturile de pădure sunt dirijate de patru familii. Numele de familie ale acestora sunt bine cunoscute. Același lucru și cu contrabanda cu țigări. Arestarea simultană a căpeteniilor, schimbarea șefilor din organele de drept și a șefului regiunii, la care se adaugă sprijinul activiștilor publici și mass-media, la urma urmei, vor dezrădăcina schema corupționistă. Numai astfel va fi posibil restartul (reload-ul). Este mai puțin probabil să fie exclus totalmente componenta corupției, dar cu siguranță aceasta poate fi minimalizată; plus rotația cadrelor în serviciul de grăniceri și a șefilor amintiți din silvicultură. Sunt oare capabile pentru astfel de schimbări autoritățile centrale? Sunt convins că pot să reușească. În caz contrar, vom asista și în continuare la o pură imitație”.
Declarație de război
Autoritățile ucrainene vor să stopeze contrabanda cu țigări și material lemnos, fapt ce va afecta și piața neagră din Suceava
