Subprefectul de Suceava, Alexandru Băișanu (foto), a anunțat ieri că în cadrul discuțiilor pe care le-a avut cu autoritățile din Cernăuți, Ucraina, a obținut asigurări din partea acestora că cei care doresc obținerea unor documente care să ateste faptul că au deținut proprietăți în Basarabia și Bucovina de Nord vor avea tot sprijinul pentru a le procura într-un timp cît mai scurt. Băișanu a precizat că prin aceasta se va scurta simțitor timpul în care cetățenii români vor obține actele de care au nevoie pentru dosarul depus în baza legii 290/2003 prin care au solicitat despăgubiri sau compensații pentru bunurile avute în proprietate, dar care au fost reținute sau au rămas în Basarabia și Bucovina de Nord ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947. „În urma discuțiilor avute cu omologul meu din Cernăuți, acesta a dat asigurări că cei care vor avea nevoie să obțină acte care să ateste că au deținut proprietăți aici vor primi tot sprijinul pentru ca termenul de eliberare a acestor documente să fie cît mai scurt”, a spus Alexandru Băișanu. El a mai precizat că pînă în momentul de față, la nivelul județului Suceava au fost prelucrate 1970 de cereri de retrocedare sau de despăgubire depuse în baza Legii 290/2003. Băișanu a declarat că toi cei care au solicitat despăgubiri trebuie să facă dovada că au avut în proprietate, după luna martie 1944, bunurile pentru care solicită acordarea măsurilor reparatorii și că bunurile în cauză nu au fost înstrăinate prin convenții civile, încheiate prin liber acord de voință între fostul proprietar sau moștenitorul legal al acestuia și o terță persoană.
Autoritățile ucrainene vor facilita accesul la documente pentru persoanele care solicită despăgubiri în baza legii 290/2003
