Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, și președintele Regiunii Schwaben din Germania, Jurgen Reichert, au făcut ieri un bilanț al proiectelor realizate în ultimii 17 ani în cadrul parteneriatului existent între cele două regiuni. Ședința de bilanț a avut loc la Palatul Administrativ din Suceava în prezența prefectului Sucevei, Florin Sinescu, a consilierilor județeni, a primarilor și a șefilor de instituții sucevene, la întâlnire fiind prezentă și o delegație din partea regiunii Schwaben, din care a făcut parte și directorul Institutului Bukowina din Augsburg, Otto Hallabrin, care este cetățean de onoare al județului Suceava. Întâlnirea de ieri de la Palatul Administrativ a avut loc pentru a aniversa 17 ani de la încheierea parteneriatului dintre județul Suceava și regiunile Schwaben și Cernăuți.
În deschiderea ședinței, președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, a ținut să sublinieze faptul că parteneriatul cu Regiunea Schwaben este cel mai important dintre toate cele pe care județul Suceava le-a încheiat până în momentul de față.
„Pentru noi, pentru Suceava, această relație privilegiată cu Regiunea Schwaben a schimbat fundamental câteva domenii importante, și mă refer aici la asistența socială și la domeniul psihiatriei. Iar experiența și expertiza germană ne-au folosit foarte mult în acest demers de reformare a instituțiilor sociale, care a început în anii 2000 și care continuă și acum. Și în continuare contăm pe suportul părții germane pentru a duce mai departe acest demers social”, a spus Cătălin Nechifor.
El a subliniat importanța acestui parteneriat în domeniul protecției copiilor și asistenței sociale, precizând că județul Suceava a beneficiat de un sprijin important din partea partenerilor din Schwaben pentru reforma acestui sistem. „Acest parteneriat a venit la timp, atunci când a avut loc descentralizarea instituțiilor din domeniul asistenței sociale”, a remarcat președintele CJ Suceava. El a adăugat că o acțiune importantă realizată în cadrul acestui parteneriat a fost „Revedere în Bucovina”, organizată în anul 2001, când peste 400 de etnici germani care au plecat din Bucovina istorică au avut posibilitatea să revadă locurile în care au trăit. Pe de altă parte, Cătălin Nechifor a apreciat în mod deosebit sprijinul din partea directorului Institutului Bukowina din Augsburg, Otto Hallabrin, adăugând faptul că județul Suceava este vizitat în fiecare an de către 250 – 300 de persoane din Regiunea Schwaben, o mare parte dintre ele venind la recomandarea acestuia.
Jurgen Reichert: „Vreau să îmi exprim respectul pentru această frumoasă evoluție din țara dumneavoastră”
Prezent pentru a 15-a oară în județul Suceava, așa cum singur a declarat, președintele Regiunii Schwaben, Jurgen Reichert, a apreciat evoluția relațiilor dintre cele două regiuni, subliniind în mod special progresele înregistrate în domeniul protecției copiilor și asistenței sociale.
„Vreau să îmi exprim respectul, pentru că în ciuda greutăților pe care le-ați avut la nivel național și internațional, ați realizat această frumoasă evoluție în țara dumneavoastră. În mod special m-a preocupat și urmăresc evoluția în domeniul îngrijirii copiilor, al căminelor de copii și al familiilor cu probleme în educația copiilor. Și dacă mă gândesc la prima mea vizită la căminul de copii din Siret, acum pot să spun că sunt fericit, pentru că văd această evoluție între ceea ce a fost și ce este în prezent”, a afirmat Jurgen Reichert. El a spus că România poate fi dată ca exemplu în acestă zonă a Europei, din punct de vedere al evoluției pozitive, mai ales acum, în contextul întâmplărilor din Ucraina. Jurgen Reichert a mai declarat că în parteneriatul dintre cele două regiuni este importantă atât dezvoltarea economică, dar și siguranța socială a populației. Președintele Regiunii Schwaben a mai spus că din punctul său de vedere există „perspective foarte frumoase” pentru ca relația de colaborare dintre județul Suceava și regiunea pe care o reprezintă să ajungă „la nunta de aur”.
Pe de altă parte, el a apreciat faptul că Aeroportul „Ștefan cel Mare” va fi modernizat, exprimându-și speranța că vor fi găsite companii care să opereze zboruri între județul Suceava și Schwaben, astfel încât distanța dintre cele două regiuni să poată fi parcursă în maxim trei ore.
La întâlnirea de ieri au fost evidențiate proiectele comune în domeniul universitar și cel al neuropsihiatriei
Printre cei care au vorbit ieri despre proiectele realizate în cadrul parteneriatului cu Regiunea Schwaben a fost și rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Valentin Popa, care a spus că relațiile dintre universitățile din cele două regiuni au început în anul 2001, cu un parteneriat în cadrul programului Erasmus între facultatea de litere suceveană și cea din cadrul Universității Augsburg.
„Ne dorim ca pe viitor să extindem parteneriatele Erasmus la celelalte facultăți din cadrul Universității «Ștefan cel Mare». Asta în condițiile în care aceste parteneriate sunt doar la nivelul facultăților de litere și de mecanică”, a spus Valentin Popa. El a adăugat că își dorește ca parteneriatul dintre universitățile din cele două regiuni să fie extins și în domeniul cercetării, în condițiile în care Germania este „motorulcercetării europene”. Valentin Popa a mai precizat că un alt domeniu în care își dorește un parteneriat cu universitățile din Schwaben este cel al programelor de masterat. „Dorința noastră ceamai mare este de a avea un lector de limbă germană în cadrul lectoratului din cadrul Universității din Suceava”, a precizat Valentin Popa.
La rândul său, medicul psihiatru Alexandru Paziuc a ținut să aprecieze în mod special parteneriatele din domeniul psihiatriei cu Regiunea Schwaben. Alexandru Paziuc a subliniat că, deși în anii ’90 psihiatria era considerată un fel de paria a societății românești, în momentul de față, și datorită colaborării cu specialiștii germani, județul Suceava este un loc de referință în reforma din domeniul sănătății mintale pentru toată România. Alexandru Paziuc a afirmat că un proiect important realizat cu partenerii germani este „Întreprinderea socială”, în cadrul căreia Spitalul de Psihiatrie din Câmpulung Moldovenesc a concesionat serele din acest municipiu, iar doi pacienți au fost angajați pentru a cultiva flori, care sunt folosite apoi pentru înfrumusețarea orașului.
De asemenea, primarul din Dumbrăveni, Ioan Pavăl, a ținut să aprecieze sprijinul primit din partea Regiunii Schwaben pentru centrul medico-social pentru bătrâni care funcționează în această comună.
La finalul întâlnirii de ieri, Cătălin Nechifor și Jurgen Reichert au împărțit diplome de excelență tuturor celor care au contribuit la dezvoltarea parteneriatului dintre cele două regiuni.
Ședință festivă
Autoritățile din Suceava și Schwaben au făcut un bilanț al proiectelor comune la 17 ani de parteneriat între cele două regiuni
