Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, fără sediu



Autoritatea Națională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal a semnalat conducerii Camerei, că în ianuarie expiră contractul de închiriere a sediului deținut, Guvernul nu a pus la dispoziție un sediu corespunzător și se creează un risc major cu privire la aderarea României la Schengen.
În scrisoarea trimisă de președintele acestei instituții, Georgeta Basarabescu, se arată că Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, alături de Ministerul Administrației și Internelor, este direct implicată în procesul de aderare a României la spațiul Schengen.
„Dincolo de recomandările misiunii de evaluare Schengen referitoare la atribuirea unui sediu adecvat Autorității Naționale de Supraveghere, vă informez că la data de 19 ianuarie 2011, expiră valabilitatea contractului de închiriere asupra sediului deținut în prezent”, a precizat președintele Autorității.
Georgeta Basarabescu a arătat că rezolvarea problemei sediului depășește competența legală a Autorității, iar Guvernul nu a pus la dispoziție un sediu corespunzător desfășurării activității de protecție a datelor personale. „Astfel, se creează un risc major cu privire la aderarea Românie la spațiul Schengen și la buna funcționare a Autorității naționale de supraveghere. Totodată, vom fi în imposibilitatea de a anunța organismele europene, inclusiv Consiliului și Comisiei Europene, o adresă de corespondență a instituției noastre”, se mai arată în scrisoare, solicitându-se sprijinul conducerii Camerei.
Secretarul Camerei Dumitru Pardău a precizat că scrisoarea a fost trimisă Guvernului pentru un punct de vedere.