Autopsia României

E o mare nemulțumire în toată țara chiar dacă unii ne spun zilnic pe toate canalele media că o ducem mai bine. Că suntem mai aproape de civilizație. Domnii și doamnele astea nu au absolut nici o legătură cu realitatea. În vremuri demult apuse, când aveam lideri, când disciplina era singura opțiune, domnitorul se îmbrăca în straie obișnuite și ieșea așa deghizat prin târg. Să asculte ce spune lumea. Fără să fie recunoscut. Fără SPP și camere de luat vederi după el. Doar atent la ce era în jurul lui. La felul cum vorbeau oamenii despre viața lor. La felul în care îi trăiau supușii.
Astăzi, în epoca în care imaginea contează mai mult decât trăirile interioare și valorile în care crezi, câți dintre decidenți au curaj să stea la o coadă? Incognito așa. Pur și simplu să ia niște hârtii în mână și să stea la un ghișeu. Să vadă și să simtă pe pielea lor cum merg reformele și cum se aplică tâmpeniile pe care le votează fără să le cunoască. Nu practică nimeni asta. Ba mai mult, cu orice au de rezolvat intră pe ușa pentru vip-uri. Pentru piloși. Pentru „șefu”.
Cu toate măririle de salarii, nivelul de trai nu a crescut prea mult. De ce? Pentru că au crescut prețurile, cum era și normal. Nu ai cum să ai creștere economică sănătoasă când tu trăiești din împrumuturi, fără să produci ceva. Acum se mărește din nou salariul minim. Altă presiune pe angajatori. Alt motiv de scumpiri pentru orice.
Moldova rămâne cea mai săracă și mai izolată zonă a țării. E drept că și oamenii de pe plaiurile astea fug de muncă și de autoeducație. Nu poți progresa tu ca individ, noi ca societate, decât prin muncă. Și nu oricum, ci prin creșterea productivității muncii. Când tu stai cu mâna întinsă după ajutoare de la stat și consumi doar din import, nu ai cum să evoluezi. Mare parte din vină pentru tot ceea ce e în jur o purtăm noi. Prin mentalitatea păguboasă. Pe de altă parte, munca în țara asta e impozitată la fel ca jocurile de noroc. Un angajat presupune multe. Taxe la stat cu duiumul. Fonduri de salarii. Fonduri pentru dezvoltarea lui profesională. Un angajat este o investiție făcută pentru dezvoltarea afacerii. Asta în condițiile în care te descurci, tu angajator, patron, cu vânzarea produselor sau serviciilor pe care le produci. E un echilibru foarte fragil. Orice mărire de taxe înseamnă o reducere. Că e a profitului, că e a investițiilor, nu contează. Ești forțat să tai de undeva. În condițiile în care legislația, codurile fiscale, îndatoririle față de stat se schimbă atât de des, cum să te dezvolți? Să zici mersi dacă supraviețuiești.
Sunt de acord că anumite artificii financiare devin necesare. Mai ales atunci când vrei să crești artificial PIB-ul ca să te poți împrumuta mai mult de pe piețele financiare internaționale. Că doar ai de plătit, tu stat, pensii și salarii în valoare de 90 de miliarde de lei anual. La anul suma asta va ajunge la 100 de miliarde. Nu știu dacă e bine sau rău ce facem. Știu însă că în nici un caz nu o vom duce mai bine atât timp cât nu investim în țara asta. Când tai tocmai de la investiții, când refuzi fondurile europene, când nu creezi locuri de muncă, mai devreme sau mai târziu te duci în cap. Istoria și evoluțiile economice sunt ciclice. Convingerea mea profundă este că mai urmează o criză. Suntem oare pregătiți pentru asta?
Ca frunzele în bătaia vânturilor. Că suflă dinspre Europa, că suflă dinspre America, Rusia sau China, că suflă dinspre capitală, nu contează. Ne vor spulbera oricât de îngrămădiți unii în alții am sta. Câți văd toate astea? Câți dintre cei cu drept de vot judecă toate astea înainte de a decide viitorul țării? Câți simt atât de acut lipsa unui lider? Un lider care să coaguleze toată țara în jurul lui și a unei viziuni. Pe de altă parte, mulți oameni mari, adevărați conducători, au murit prin trădarea boierilor. Țara asta e ca un stârv din care se înfruptă în voie toți necrofagii. Încă mai are carne pe oase. Oare ce se va întâmpla când se va termina și asta? Va mai rămâne ceva pentru autopsia României?