Automobilele de lux ar fi trebuit interzise în România

Una dintre interdicțiile care trebuiau impuse românilor odată cu căderea comunismului e privitoare la achiziția automobilelor de lux. Vreme de un număr de ani – să zicem cinci, zece, poate chiar și mai mult – cetățenii țării noastre nu trebuiau să aibă voie să-și cumpere mașini de fițe. Credința mea este că printr-o astfel de măsură s-ar fi limitat esențial furturile din banul public și ar fi fost și o invitație la modestie.
Dacă ești în trecere prin țările care merg bine economic – Italia, Belgia, Franța, Cehia – aproape că nu sesizezi mașinile care curg pe străzi și pe șosele, într-atât sunt ele de șterse. Mărci obișnuite – Skoda, Fiat, japonezării și Dacia cât cuprinde – care costă în jur de 10.000 de euro bucata și nici foarte noi nu sunt.
Numai la noi e o explozie de mărci bengoase. Toți directorii de la stat, toți afaceriștii – îmbogățiți prin tunurile cu care-au tras în bugetul statului – plesnesc de îngâmfare în gipane Mercedes și Beemve de 100.000 de euro. Caroseria automobilului le e ca o a doua piele, o piele din tablă care abia de-i mai încape. Își cumpără mașini înalte aproape instinctiv, ca să poată privi de sus, de la lojă, la prostimea care circulă cu mașini scunde și gheboase.
În spatele fiecărui tanc cu tracțiune „patru ori patru” se ascunde o golănie. Managerii de spitale cumpără aparatură de două ori mai scumpă și-și trag comisionul, funcționarii din administrația locală și centrală își convertesc mita primită, preoții proslăvesc umilința traiului lui Isus, dar își trag sub sfintele buci automobile ca fotbaliștii sau maneliștii, de zici că merg cu ele la clubul de fițe, nu la slujba religioasă. Dar cei mai cinici sunt de departe drumarii, cei care fură banii de șosele și de străzi, ca să se prostească în mașini de figuri.
Avem în România automobile Dacia de toate capacitățile, pentru toate gusturile și buzunarele. Cu ele ar trebui forțați să circule directorii, managerii și preoții.