Automobil Clubul Român spune că taxa auto ar trebui introdusă în prețul mașinii



Taxa auto ar trebui introdusă în prețul mașinii, iar decizia Guvernului de a restitui diferența dintre noua valoare, aplicabilă de la 1 iulie 2008, și actualul sistem de taxare demonstrează că banii sunt colectați ilegal, potrivit asociației Automobil Clubul Român (ACR).
„Cei doi demnitari guvernamentali (ministrul Economiei și Finanțelor și ministrul Mediului – n.r) ne-au explicat (…) modul în care se încearcă introducerea unei taxe noi, denumită de mediu, sau ««pe poluare»», care să înlocuiască taxa de primă înmatriculare, care, iată, se ««sugerează»» că a fost ilegală din moment ce ni se promite, fără suport legal, restituirea unei eventuale diferențe între cele două taxe”, se arată într-un comunicat al ACR remis, miercuri, agenției MEDIAFAX.
Statul va restitui diferența de taxă auto rezultată din suma plătită până în prezent, potrivit reglementărilor din Codul Fiscal, și noua taxă de poluare auto care va fi introdusă la 1 iulie 2008, calculată în funcție de caracteristicile fiecărei mașini în parte, însă numai după adoptarea ordonanței de urgență privind taxa auto, în momentul de față proiectul ordonanței fiind în dezbatere publică.
ACR recomandă Guvernului să introducă taxa auto în prețul automobilului iar achitarea ei să fie făcută la vânzător. ACR nu precizează însă cum s-ar putea colecta taxa în cazul vânzării unei mașini second hand de import de la o persoană fizică către o altă persoană fizică.
„Nu înțelegem motivele pentru care Guvernul nu solicită taxa fabricanților de automobile poluante, în condițiile în care dorește introducerea uneia noi. Consumatorii nu pot și nu au dreptul legal de transformare a automobilelor”, mai spune ACR.
După noua grilă, aplicabilă de la 1 iulie, taxa crește pentru mașinile noi vândute în România, în timp ce valorile scad la jumătate pentru autovehiculele Euro 1 și Euro 2 cu motoare de până în 2.000 de centimentri cubi, taxa rămânând totuși mai mare pentru automobilele vechi de import. La vehiculele Euro 2 cu motoare de 1.400 de cmc și o vechime de 6-7 ani, noua taxă va fi de 1.213 euro, față de 2.604 euro în prezent, iar la vechime de 8-9 ani, suma scade la 928 euro. La aceeași categorie, motoarele de 1.600 cmc vor fi taxate cu 2.121 euro, la o vechime de 6-7 ani ( 2.976 euro în prezent) și cu 1.622 euro la vechime de 8-9 ani.
Pentru motoarele de 2.000 cmc, cu vechime de 6-7 ani, taxa urcă la 3.300 euro, dar sub valoarea actuală de plată, de 4.007 euro. Aceleași mașini Euro 2 cu vechime de 8-9 ani vor fi taxate cu 2.574 euro.
Taxa devine mai mare decât nivelul actual la autovehiculele cu motoare de 3.000 de cmc, pentru cele cu vechime de 6-7 ani urmând să fie plătiți 10.710 euro, față de 6.868 euro în prezent.
La categoria Euro 1, taxa coboară de aproape trei ori la mașinile cu vechime de 10-11 ani și capacitate de 1.400 cmc, de la 3.606 euro la 1.323 euro. Diferența dintre nivelurile actuale și cele propuse de Guvern scade odată cu creșterea capacității. Autoturismele de 1.600 cmc, vechi de 10-11 ani, vor fi taxate cu 2.376 euro, față de 4.121 în prezent, cele de 1.900 cmc cu 3.591 euro față de 4.894 euro, iasr cele de 2.000 cmc cu 3.780 euro comparativ cu 5.152 euro.
Noua taxă va depăși nivelurile actuale la mașinile Euro 1 de 2.500 cmc, pentru care se vor plăti 6.750 euro, față de 6.439 de euro în prezent. Aceeași situație se regăsește la motoarele Euro 1 de 3.000 de cmc, unde taxa va crește de la 7,727 euro la 11.340 euro.
La vehiculele non -euro, vechi de 15 -16 ani, grila stabilită de Guvern indică taxe de 735 euro pentru motoarele de 1.400 cmc (față de 4.007 euro în prezent), 1.320 de euro la motoare de 1.600 cmc (4.579 euro), 1.995 euro la motoare 1.900 (5.438 euro) și 6.300 euro la motoare de 3.000 de cmc (8.586 euro).
De asemenea, proprietarii autovehiculelor din categoriile M1și N1, cu motorizări Euro3 și Euro4, a căror masă de referință depășește 2.840 kilograme și pentru care emisia de CO2 nu poate fi dovedită cu documente, aceasta din urmă se determină pe baza măsurătorilor realizate de către Registrul Auto Român, pe cheltuiala contribuabilului, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind taxa de poluare auto.
Mașinile non-euro din România ar putea fi retrase din circulație, începând cu 2011, în baza unei directive a Uniunii Europene privind scoaterea din uz a acestor autovehicule, aflată în dezbaterea Executivului european, costurile de casare și dezmembrare urmând să fie suportate de la bugetul de stat. Din categoria mașinilor non-euro fac parte, printre altele, Dacia 1310 fabricată până la 1 ianuarie 1996, Trabant, Oltcit, Opel Ascona, Renault 16, Renault 21, Opel Kadett, Renault 5.
„La nivelul Uniunii Europene se discută tot mai intens asupra unei directive de scoatere din circulație începând cu anul 2011 a autoturismelor non-euro. În aceste condiții, România va asigura de la bugetul de stat toate costurile de casare și dezmembrare a autoturismelor non-euro”, se arată în nota de fundamentare a proiectului ordonanței de urgență privind taxa de poluare auto.
Guvernul arată în același document că parcul de mașini din România are o vârstă medie de peste 13 ani, iar autoturismele cu norma de poluare non-euro, Euro 1 și Euro 2 reprezentau, în 2005, aproximativ 90% din structura acestuia.