În maxim o săptămână, toate automatele de cafea trebuie să dispară din școlile din județul Suceava. Aceasta după ce prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a solicitat Direcției de Sănătate Publică, Inspectoratului Școlar Județean și primarilor din județ ca până pe data de 4 aprilie a.c. să fie scoase toate automatele de cafea din unitățile de învățământ în care au fost deja amplasate. Sinescu a precizat că potrivit unui Ordin al Ministerului Sănătății emis în luna septembrie 2008, în incinta școlilor se poate vinde numai apă potabilă sau minerală îmbuteliată. „Având în vedere prevederile acestui ordin, în unitățile de învățământ este interzisă comercializarea băuturilor de tip ceai, cafea, capuccino și altele, motiv pentru care am solicitat scoaterea tuturor aparatelor de cafea din școli”, a spus prefectul județului Suceava. Florin Sinescu a mai declarat că după data de 4 aprilie 2013 vor fi realizate controale în școlile din județul Suceava pentru a se verifica dacă această decizie a fost respectată.