Prezența creatorului de modă Cătălin Botezatu și a colecției sale haute couture a fost fără îndoială senzația serii, lucru demonstrat clar atât de ropotele de aplauze care l-au întâmpinat, cât și de numărul mare al celor care au dorit să aibă o amintire de la el, sub forma unui autograf sau a unei fotografii.
După reușitul spectacol de modă, Cătălin Botezatu a revenit din culise, unde manechinele se schimbau de hainele de paradă, fiind imediat înconjurat de zeci de persoane.
Fără fițe de vedetă, Botezatu nu a refuzat nici o invitație primită de la admiratori, de a apărea în poze alături de ei sau de a le semna carnețelele care i-au fost întinse.
Cea mai originală cerere a venit însă din partea unei tinere, care, în loc de hârtie, i-a pus la dispoziție sânul ei pentru a primi un autograf din partea cunoscutului creator de modă.
Puțin surprins de cerere dar și amuzat, Cătălin Botezatu nu a refuzat cererea ci, cu un marker roșu, a început să își scrie numele pe pieptul ei dezgolit tot mai mult, pe măsură ce literele se încăpățânau să treacă dincolo de marginile decolteului.
Mândră de isprava ei, tânăra, cu autograful dezgolit, în așa fel încât să poată fi admirat în întregime, s-a întors în mijlocul prietenelor sale, care, bucuroase și puțin invidioase, îi spuneau: „Nebuno, ai reușit! Ce tare ești!”.
Chiar dacă sânul ei nu va mai purta mult semnătura lui Botezatu, care va dispărea la prima spălare, amintirea autografului îi va rămâne vie încă mult timp.





