Un șofer care conducea un autocar pe DN 15C, pe raza comunei Boroaia, s-a răsturnat în afara șoselei, conform poliției accidentul petrecându-se pe fondul vitezei neadaptate la carosabilul acoperit cu polei. Evenimentul rutier s-a petrecut joi dimineață, în jurul orei 4.00, în mașină aflându-se șoferul și încă un bărbat, doar ultimul suferind leziuni ușoare.
Conducătorul auto, Octav C., în vârstă de 43 de ani, domiciliat în municipiul Suceava, a derapat și a intrat pe sensul opus de mers, de aici răsturnându-se în șanțul de la marginea șoselei.
Pasagerul din autocar, Gheorghe P., în vârstă de 38 de ani, din Botoșani, coleg de serviciu cu șoferul, a suferit o contuzie lombară, care, au estimat medicii, necesită cinci-șase zile de îngrijiri medicale.
Dacă cei doi oameni au scăpat ușor, autocarul a fost grav avariat.
Șoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.