Un autocar în care se aflau 24 de persoane, români și ucraineni, a rămas blocat în zăpadă ieri după-amiază, în timpul urcării drumului Pojorâta-Rarău. Autocarul nu a mai putut urca în apropiere de kilometrul 5. Polițiștii rutieri au precizat că mașina nu avea ce căuta în zonă, drumul fiind închis circulației publice în această perioadă. Problemele au apărut în condițiile în care drumul îngust și acoperit de zăpadă nu a permis șoferului autocarului să facă o manevră de întoarcere.
Pompieri, polițiști și jandarmi au intervenit în zonă pentru a asigura asistență persoanelor din autocar. Totodată, Primăria Pojorâta a trimis un utilaj în zonă, iar sprijin au oferit și lucrătorii silvici. Un utilaj de deszăpezire a acționat pentru a face loc autocarului și a-i permite șoferului să facă o manevră de întoarcere.
Problema a fost rezolvată fără ca pasagerii din autocar să aibă de suferit în urma incidentului.