La doar câteva zile după ce a fost introdus în circulație pe străzile Sucevei, autobuzul electric BYD pus gratuit la dispoziția societății de transport public local, TPL, pentru o perioadă de două săptămâni, a fost tras pe dreapta de Poliția Rutieră.
Directorul TPL Suceava, Darie Romaniuc, s-a abținut să comenteze decizia Poliției Rutiere, care s-a autosesizat că un autobuz de călători înmatriculat în Olanda circulă pe străzile Sucevei, și a spus că se va conforma deciziei acestora, de a nu mai face curse cu el.
„Am reușit măcar să face probe cu el aproape o săptămână, ne-am făcut o idee asupra sa. Pentru noi ar fi minunat să avem în dotare autobuze electrice, dacă luăm în calcul costurile foarte mici de încărcare a acestora, comparativ cu consumul de carburanți la autobuzele pe care le avem în dotare”, a spus Romaniuc.
Joi dimineață, autobuzul a fost oprit în trafic, pe strada Traian Vuia, de un echipaj de la Poliția Rutieră care se afla la un accident. Polițiștii au constatat că autovehiculul nu deține licență de transport și nici copie conformă, motiv pentru care au considerat că nu poate efectua servicii de transport public local în municipiul Suceava. Aceștia au mai permis totuși folosirea autobuzului în cursul zilei de ieri, până la epuizarea acumulatorilor.
„Licența de transport și copia conformă se eliberează pe minim un an de zile, în condițiile în care se face dovada proprietății – cumpărat sau închiriat. Ori noi avem un protocol de predare-primire valabil două săptămâni, în baza căruia nu se poate face nimic. Dar autobuzul are toate celelalte acte necesare, inclusiv asigurările RCA și Casco”, a adăugat directorul TPL, Darie Romaniuc.
De astăzi, autobuzul va sta neutilizat în curtea TPL, până când vor veni reprezentanții companiei furnizoare, CEFIN, să-l ridice, pentru a fi probat și în alte localități.
Cum explică Poliția faptul că autobuzul nu mai poate circula cu călători
Poliția a explicat de ce autobuzul nu poate circula pe străzi.
„Conform prevederilor legale, un autovehicul de transport persoane trebuie să aibă licență de la Autoritatea Rutieră Română (ARR), licență care se acordă doar vehiculelor înmatriculate în România. Probele de traseu pot fi făcute, dar nu cu călători, pe un traseu al societății. Amenda prevăzută de lege este între 14.000 și 18.000 de lei”, a explicat subcomisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Oprit de poliție
Autobuzul electric nu va mai circula pentru că nu are licență de transport
