Sucevenii vor putea circula cu autobuzele și microbuzele TPL și în zilele de Crăciun, după programul normal de transport public local.
Directorul TPL, Darie Romaniuc, a precizat că vineri, 24 decembrie, autobuzele și microbuzele vor circula pe trasee după programul unei zile normale de lucru, iar în prima și a doua zi de Crăciun, adică sâmbătă și duminică, vor circula după programul de weekend, cu un număr mai redus de mașini.
De luni, transportul public va reveni la programul normal, încât, în toate zilele de Crăciun sucevenii vor putea circula și merge cu colinda pe la rude și prieteni.