Transportul public din capitala județului Suceava va fi asigurat cu autobuze sau troleibuze electrice, care vor lua locul actualelor autobuze pe bază de carburanți petrolieri.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, s-a arătat decis să înnoiască parcul auto al societății de transport public local, TPL, cu mijloace de transport ecologice și economice, iar, în același timp, să asigure locuitorilor Zonei Metropolitane Suceava posibilitatea de a beneficia de transport în comun, pe rute care să lege localitățile asociate. Edilul sucevean a spus că existența unei societăți de transport care să deservească Zona Metropolitană Suceava a fost una din cele mai discutate probleme:
“O problemă ridicată la unison de primarii zonei Metropolitane Suceava a fost cea a existenței unei societăți de transport local comună. Este un lucru pe care îl putem pune în practică, așteptăm propuneri concrete de la primării, cu necesarul de curse, mașini, orar de circulare a acestora. Am gândit o strategie, am prins și în buget sume pentru demararea unui proiect care are ca scop introducerea mijloacelor de transport electrice în principalele zone urbane. Vrem să aducem autobuze electrice pentru municipiul Suceava, iar surplusul de autobuze să-l redistribuim necesităților de transport din localitățile limitrofe”.
Municipalitatea suceveană face parte dintr-un program european al cărui protocol a fost semnat anul trecut la Lisabona, în baza căruia transportul electric va fi introdus în mai multe capitale și orașe europene.
Actualele autobuze care asigură transportul public în Suceava au fost achiziționate în 2006 și 2007, dar au depășit deja 500.000 de kilometri parcurși, fiind utilizate la maxim.