Starea deplorabilă a străzii Gheorghe Doja din municipiul Suceava a mai dus la producerea unui eveniment rutier, un șofer de autobuz intrând într-un autoturism în momentul în care a încercat să evite o groapă. S-a întâmplat acum două zile, miercuri dimineață, în jurul orei 6.00, la intrarea pe stradă dinspre cartierul Burdujeni.
Din ancheta poliției rezultă că Mihai P., în vârstă de 34 de ani, din comuna Zamostea, șoferul unui autobuz ce efectua o cursă spre o localitate limitrofă Sucevei, a efectuat un viraj spre stânga pentru a evita o groapă din carosabil, intrând ușor pe sensul opus de mers, unde s-a lovit de un autoturism condus de Bogdan T., în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava. Din fericire, consecințele accidentului nu au fost grave. Doar fetița în vârstă de șase ani a șoferului autoturismului a acuzat leziuni, însă nu a fost nimic grav.
Accidentul a însemnat însă un imens coșmar pentru miile de șoferi care s-au aflat de la ora 6.00 și până aproape de ora 8.00 în zonă. Cum și Calea Unirii era blocată din cauza lucrărilor efectuate peste drum de Shopping City, accesul spre centrul orașului pur și simplu s-a blocat.
Accidentul s-a petrecut la două zile după ce aproximativ în aceeași zonă un tir încărcat cu fier s-a prăbușit într-un șanț ISPA acoperit provizoriu cu pământ, care însă nu era semnalizat în nici un fel.
De altfel, întreaga stradă Gheorghe Doja este plină de șanțuri și gropi, punând în pericol siguranța traficului rutier.