Minifotbal – Campionatul Județean de old-boys „Ambro”

Autobest HQ s-a impus în derby-ul rundei



Săptămâna aceasta, la Baza sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei s-au disputat meciurile etapei a XII-a din Campionatul județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”. Primele două clasate, Crama cu Ștaif și Inter Conti, au realizat scoruri fluvii, demonstrând încă o dată că sunt cele mai în formă echipe din campionat. Mult mai echilibrat a fost derby-ul rundei dintre Autobest HQ și Vivendi, încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea echipei patronate de Cornel Cosmaciuc, care a urcat astfel în trio-ul fruntaș.
Ca și în precedentele cinci sezoane, sponsor principal al campionatului a rămas societatea „Ambro”, un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Rezultate înregistrate în etapa a XII-a:
Bucovina – Concordia 2-4
Au marcat: M. Mihai, Dițu – Ianoș (4).
Vivendi – Autobest HQ 0-1
A marcat: Tauciuc.
Inter Conti – Artra 16-1
Au marcat: Burlacu (9), C. Stamate (4), Tcaciuc, Bujorean, Grigorean – Vasiliu.
Adistal – Crama cu Ștaif 3-17
Au marcat: Cioată (2), Costeniuc – Luca (10), D. Cazacu (3), David (2), Nacu, Macovei.
Euro Express Full – Omniasig 6-2
Au marcat: Cornea (2), Schipor (2), Prelipcean, Busuioc – Muntean, Pușcașu.
BG Enescu – Valexin 1-4
Au marcat: Găină – R. Hrițcu (2), Țiprigan, Istrate.
Brădet – Mușatinii 6-3
Au marcat: Soroceanu (3), N. Lazăr (2), G. Oniu – Carcea (3).
Clasament
1. Crama cu Ștaif 12 12 0 0 96-14 36
2. Inter Conti 12 11 0 1 80-23 33
3. Autobest HQ 12 9 1 2 29-15 28
4. Brădet 12 9 0 3 75-31 27
5. Vivendi 12 9 0 3 67-26 27
6. Valexin 12 6 2 4 27-26 20
7. Mușatinii 11 6 1 4 31-36 19
8. Concordia 12 5 0 7 29-52 15
9. Omniasig 12 3 2 7 29-36 11
10. Euro Express Full 12 3 1 8 37-61 10
11. Bucovina 12 2 1 9 23-54 7
12. Adistal 12 2 0 10 29-65 6
13. BG Enescu 12 2 0 10 26-85 6
14. Artra 12 1 0 11 18-91 3
Programul etapei a XIII-a:
Marți, 1 decembrie, ora 18.00: Crama cu Ștaif – Bucovina
Marți, 1 decembrie, ora 19.00: Omniasig – Inter Conti
Marți, 1 decembrie, ora 20.00: Brădet – Vivendi
Miercuri, 2 decembrie, ora 18.00: Artra – BG Enescu
Miercuri, 2 decembrie, ora 19.00: Autobest HQ – Adistal
Joi, 3 decembrie, ora 18.00: Valexin – Mușatinii
Joi, 3 decembrie, ora 19.00: Concordia – Euro Express Full



Recomandări