Săptămâna aceasta, la Baza sportivă „Gârla Morii” din lunca Sucevei s-au disputat meciurile etapei a X-a din Campionatul județean de minifotbal pentru old-boys „Ambro”. Derby-ul rundei, dintre Autobest HQ și Brădet, s-a încheiat cu succesul echipei manageriate de Cornel Cosmaciuc, în urma acestui rezultat cele două echipe făcând rocada în clasament. Victorii muncite au mai obținut Adistal, Bucovina și BG Enescu, grupări aflate în mare foame de puncte. În ceea ce le privește pe fruntașe, Crama cu Ștaif, Vivendi și Inter Conti și-au respectat statutul de favorite și de această dată, repurtând succese scontate.
Ca și în precedentele cinci sezoane, sponsor principal al campionatului a rămas societatea Ambro, un nume cu tradiție în minifotbalul sucevean din ultimii 20 de ani, implicate activ în organizarea competiției fiind, de asemenea, Asociația Județeană de Fotbal și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret.
Rezultate înregistrate în etapa a X-a:
Inter Conti – Valexin 4-2
Au marcat: L. Burlacu (3), C. Stamate – Istrate, Țiprigan.
Vivendi – Concordia 8-3
Au marcat: Ruptaș (4), Fercalo, M. Ciobanu, Brăescu, Clim – Râșca (2), Bumbac.
Adistal – Omniasig 6-4
Au marcat: Cioată (2), Vezeteu (2), Sopon, Haidău – Ruști (2), Ciotină, Codină.
Bucovina – Artra 4-1
Au marcat: Lăcătuș (2), M. Mihai, Ciubotaru – Vasiliu.
Brădet – Autobest HQ 2-3
Au marcat: Lazăr, Soroceanu – Gavriliuc, Tauciuc, Neamțu.
Euro Express Full – BG Enescu 3-5
Au marcat: Cornea, Prelipcean, D. Ciubotaru – Băițan (2), Mateiciuc (2), Zovea.
Mușatinii – Crama cu Ștaif 0-6
Au marcat: Luca (2), Grosu (2), Cazacu, Nacu.
La mijlocul acestei săptămâni s-a disputat și meciul restant Mușatinii – BG Enescu, încheiat cu scorul de 4-2. Au marcat: Fl Bilouseac (2), M. Bilouseac, Mihalache, respectiv Băițan și Coșoreanu.
Clasament
1. Crama cu Ștaif 10 10 0 0 74-10 30
2. Vivendi 10 9 0 1 66-20 27
3. Inter Conti 10 9 0 1 54-17 27
4. Autobest HQ 10 7 1 2 26-15 22
5. Brădet 10 7 0 3 64-28 21
6. Mușatinii 10 6 1 3 31-34 19
7. Valexin 10 5 2 3 23-20 17
8. Concordia 10 3 0 7 23-50 9
9. Omniasig 10 2 2 6 24-29 8
10. Bucovina 10 2 1 7 20-47 7
11. Adistal 10 2 0 8 26-46 6
12. BG Enescu 10 2 0 8 20-71 6
13. Euro Express Full 10 1 1 8 24-56 4
14. Artra 10 1 0 9 14-68 3
Programul etapei a XI-a:
Marți, 17 noiembrie, ora 18.00: Valexin – Brădet
Marți, 17 noiembrie, ora 19.00: Omniasig – Bucovina
Marți, 17 noiembrie, ora 20.00: Autobest HQ – Mușatinii
Miercuri, 18 noiembrie, ora 17.00: BG Enescu – Inter Conti
Miercuri, 18 noiembrie, ora 18.00: Artra – Euro Express Full
Joi, 19 noiembrie, ora 18.00: Concordia – Adistal
Joi, 19 noiembrie, ora 19.00: Crama cu Ștaif – Vivendi