Modele noi

Auto Mitric a lansat oficial în județ noul Volkswagen Passat și noul Passat Variant

Auto Mitric a lansat în Sucaeva noul Passat
Auto Mitric a lansat în Sucaeva noul Passat

Reprezentantul Volkswagen pentru județele Suceava și Botoșani, Auto Mitric, a lansat în mod oficial, în cursul zilei de ieri, noul Passat și noul Passat Variant. La evenimentul special organizat cu acest prilej la sediul Auto Mitric din Suceava au fost prezenți președintele Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, prefectul Florin Sinescu, precum și oameni de afaceri și clienți ai companiei sucevene.
Directorul de vânzări al Auto Mitric Suceava, Radu Ianovici, a ținut să sublinieze faptul că noul model Passat este o mașină absolut nouă din clasa premium, iar viitorii clienții vor avea parte de un număr mare de inovații și de dotări noi, care nu erau disponibile pe fostul model. „Cu toate inovațiile pe care le aduce credem că noul Passat este în poziția de a redefini standardele în segmentul din care face parte”, a spus Radu Ianovici. Astfel, elementele cheie care reprezintă „ADN-ul” noului Passat sunt designul, confortul, inovațiile, tehnologiile disponibile și, nu în ultimul rând, valoarea.
Liniile clare, ampatamentul mai lung și consolele mai scurte fac designul noului modelul Passat să fie unul sportiv, sofisticat și cu o personalitate puternică. Apoi, semnătura luminoasă a noului Passat este inconfundabilă și iese în mod special în evidență cu farurile și blocurile optice spate cu led, care asigură o luminozitate ridicată, în condiții de eficiență energetică, precum și o durată de viață foarte mare.
Interiorul noului model Passat îi va răsfăța pe viitorii posesori cu un spațiu deosebit de generos, dar și cu materialele sale de calitate superioară, prelucrate cu atenție. De la prima privire iese în evidență inovatorul sistem de ventilație care este dispus pe întreaga lățime a bordului, într-o linie orizontală neîntreruptă. Acesta nu reprezintă doar un element marcant de design, ci oferă de asemenea avantaje climatice și acustice. De asemenea, pe întuneric, pachetul ambiental opțional, cu elemente de decor iluminate pe panourile ușilor și mânerele ușilor, creează o atmosferă rafinată, ușurând totodată orientarea în interiorul mașinii.
Noul model este caracterizat printr-o combinație perfectă între eleganță, operare facilă, dinamism și confort
Noul Passat este caracterizat și printr-o combinație perfectă între eleganță, operare facilă, dinamism și confort, mai ales la drum lung. Iar dacă viitorii proprietari ai noului Passat își vor dori să își susțină spatele în mod deosebit, este recomandat scaunul ergoComfort, care este inclus în echiparea standard a versiunilor Passat Comfortline și Highline. Opțional se poate comanda acest scaun și într-o versiune superioară, care dispune de reglaje electrice pe 14 direcții.
Un element distinctiv este noul „Active Info Display”, care îi va face pe viitorii proprietari ai acestui model să se bucure la bordul mașinii de avantajele panoului multifuncțional de instrumente cu un display color de înaltă rezoluție. Diferitele profiluri de informare permit alegerea datelor care să fie afișate prioritar pe panoul multifuncțional de instrumente, alături de indicatoarele clasice precum turometrul, vitezometrul și contorul de kilometri. Selecția profilurilor de informare se face rapid și simplu, cu ajutorul volanului multifuncțional, dotare standard începând cu modelul Comfortline. Astfel, în funcție de dorințe și de necesar, se pot accesa detalii despre călătorie sau se poate solicita reprezentarea vizuală a sistemelor de asistență a șoferului. În combinație cu sistemul de navigație „Discover Pro”, este posibil ca harta de navigație să fie afișată central, în zona dintre cele două ceasuri.
Dintre sistemele inovative ale noului Passat putem aminti de „Front Assist”, inclusiv funcția City de frânare de urgență, care poate detecta vehiculele și poate avertiza asupra prezenței acestora, iar în caz de urgență poate chiar declanșa frânarea completă a mașinii. Un alt sistem, „Area View”, afișează pe ecran vecinătatea din jurul mașinii, prin intermediul celor patru camere video ale sistemului care extind aria de vizibilitate și îi ajută pe șoferi, de exemplu, la manevrarea mașinii sau la ieșirea în drumurile principale de pe drumuri secundare fără vizibilitate. De asemenea, cu sistemul „Trailer Assist”, disponibil la cerere, mersul în marșarier cu remorcă atașată mașinii va deveni în sfârșit facil, chiar și pentru cei care nu sunt obișnuiți să manevreze automobilul cu remorcă. Șoferul trebuie doar să selecteze direcția remorcii, să accelereze și să frâneze, iar „Trailer Assist” preia controlul direcției.
La toate acestea se adaugă pachetul de servicii Car-Net Guide & Inform care folosește internetul pentru obținerea de informații de ultimă oră. Acest sistem opțional poate oferi însă mult mai multe, respectiv navigare cu imagini detaliate din satelit, descoperirea de destinații speciale și interesante sau găsirea rapidă a celei mai apropiate benzinării sau a unui restaurant bun. Trebuie spus că noul Passat este disponibil în trei variante de echipare, Trendline, Comfortline și Highline.
Radu Ianovici a precizat că noul model este vândut cu prețuri începând de la 23.500 de euro, cu TVA inclus, și poate ajunge până la aproximativ 50.000 de euro, în funcție de cerințele clienților.
„Marele avantaj este că Passat-ul se poate configura în funcție de dorințele clientului. Iar pentru cei care doresc să facă sesiuni de drive-test noi avem deja în dotare un Passat Confortline care poate fi testat. Potențialii clienți pot suna la noi pentru a se programa, și ulterior se pot prezenta la sediul nostru pentru a achiziționa autoturismul. Și putem să spunem că deja avem lansate comenzi în producție. Sperăm să fie o mașină care să ne aducă satisfacție pe toate planurile, în special clienților noștri, cei care iubesc marca Volkswagen”, a spus directorul de vânzări al Auto Mitric.

Auto Mitric a lansat oficial în județ noul Volkswagen Passat și noul Passat Variant
Auto Mitric a lansat oficial în județ noul Volkswagen Passat și noul Passat Variant
Auto Mitric a lansat în Sucaeva noul Passat
Auto Mitric a lansat în Sucaeva noul Passat

Recomandări

Noul restaurant Stone Grill din Pojorâta, al grupului de firme Calcarul, deschide calea spre un concept turistic de amploare pentru Bucovina

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

„Nu cerem privilegii. Cerem stabilitate, predictibilitate și recunoaștere pentru munca a zeci de mii de oameni” – Adunarea Generală ASFOR

Dacă vrem o Românie prosperă, trebuie să punem în centrul politicilor publice inițiativa, munca și responsabilitatea” spune Ciprian Muscă, președintele ASFOR