Nu, nu am de gând să comentez tragerea la sorți în Cupa U.E.F.A., pentru simplul motiv că la acest nivel doar nu trebuia să ne așteptăm să întâlnim frizeri din Ferroe ori bucătari luxemburghezi. E fotbal serios, însă în nici un caz de nivelul celui din Champions’ Leagu, așa că cine nu poate să se înscrie, la finalul grupelor, în rândul celor 60% admiși în primăvara fotbalistică, înseamnă că n-are ce să caute acolo. Limpede și fără dubii. Și parcă a cam venit vremea să ne știe și nouă alții de frică. La urma urmei, la PSG nu mai joacă Ronaldinho și nici Tottenham nu-i chiar Arsenal, iar dacă Dinamo este cu adevărat leu, nu găină, atunci să poftească să-i sperie și pe ăștia, nu doar Vasluiul și Bistrița. Să lăsăm, așadar, fotbalul de club în durerea lui și să ne uităm puțintel în ograda lui Pițurcă, mai ales că numai mâine nu e poimâine și că dacă se întâmplă cumva vreun accident, atunci s-a dus naibii și campania asta, oricum ultima a lui Pițurcă, fiindcă vine ea și vremea aia în care nu ne mai permite să ieșim în lume cu indivizi veniți direct din epoca de piatră, incapabili de a articula o propoziție cu mai mult de subiect și predicat, și ălea aflate în dezacord mai dihai decât Piți cu Ganea. Chiar așa: aveți o explicație cât de cât pertinentă asupra neconvocării „ganezului”, de departe cel mai în formă și cel mai penetrant vârf român din România? Am folosit această sintagmă tocmai pentru că avem români și pe alte meleaguri, aflați exact în aceeași situație: vă spune ceva numele Daniel Nicolae? Este cel care înscrie golurile decisive pentru Auxerre, căreia i-a adus vreo nouă puncte astfel. Într-un campionat parcă mai tărișor decât al nostru. N-aș face decât să-l ridic pe un soclu nemeritat pe Pițurcă, dacă l-aș compara cu Van Basten, despre care măcar presa din țara lui zice că-i autist, cam pentru aceleași apucături ca ale lui Pițurcă: refuză dialogul, mai ales atunci când e întrebat de ce nu i-a convocat pe Van Bommel și Van Nistelrooy. Iar autist nu înseamnă că știe să bată autul mai bine ca oricine, ci e o boală psihică gravă. Să dea Domnul să rezolve Dică și Mutu problema și să n-apucăm, prin minutul 79, să ne întrebăm nu doar unde-s Ganea și Nicolae ci și pe unde-o fi Ogăraru.



