Un imigrant român, în vârstă de 69 de ani, care suferă de o boală mintală severă, refuză să mănânce și trebuie alimentat forțat în continuare, în ciuda demersurilor legale întreprinse de medicii australieni, a decis, vineri, un judecător din Canberra, relatează Brisbane Times.
Bărbatul, cunoscut ca JT, nu a mai mâncat de două săptămâni și cântărește 41 de kilograme. El este internat în Spitalul Canberra și este alimentat intravenos doar cu sare și glucoză.
Australian Capital Territory (ACT Health) a inițiat un proces în această săptămână pentru a le permite medicilor să oprească alimentația și hidratarea bolnavului, dincolo de tratamentul paliativ administrat.
Anita Phillips, din partea ACT Public, care îl reprezintă legal pe JT, susține această acțiune. Judecătorul Terence Higgins de la Curtea Supremă a respins însă vineri cererea formulată de ACT Health.
Higgins a spus că psihoza cronică și schizofrenia paranoică de care suferă JT, care crede că postul îl va aduce mai aproape de Dumnezeu și că Dumnezeu nu îl va lăsa să moară, sunt semne că acesta nu poate lua decizii corecte privind tratamentul său medical.
„Credințele psihotice ale lui JT îl vor omorî încet, dar sigur”, a spus judecătorul Higgins.
ACT Health a spus că JT a rezistat anterior la tratament, inclusiv la inserarea unui tub pentru alimeție pe gât, și că aceasta i-a cauzat atât lui, cât și medicilor o mare suferință.
Higgins a criticat însă propunerea comisiei de etică a Spitalului Canberra, potrivit căreia boala mintală de care suferă JT ar trebui ignorată în acest caz, pentru că pacientul își acceptă moartea, iar decizia sa de a fi lăsat să moară de foame trebuie respectată.
„Asta e o abordare revoltătoare a standardelor etice care presupun existența unui consens în cunoștință de cauză din partea pacientului înainte să fie pusă în practică o astfel de procedură care poate provoca moartea prematură. Adevărul e că JT nu are capacitatea de a da un conses informat și că dorințele sale sunt produsul unor gânduri iraționale și delirante provocate de boala sa mintală”, a spus judecătorul.
Higgins a decis că în timp ce hrănirea artificială ar putea să fie în continuare contestată, singura șansă pentru ca JT să supraviețuiască ar fi să i se introducă pe cale chirurgicală un tub de alimentație prin abdomen și în stomac. El a mai spus că JT nu a consimțit retragerea tratamentului său medical și a cerut să fie îngrijit în continuare pentru folosirea oricăror mijloace disponibile, inclusiv tuburile de alimentație.
„Medicii trebuie să ofere un tratament competent și eficient, în ciuda dubiilor lor potrivit cărora acest tratament ar încălca drepturile lui JT la tratament uman”, a spus Higgins.