Criza din Grecia are un impact puternic asupra Bisericii Ortodoxe din Grecia, ale cărei fonduri de la stat au fost reduse ca urmare a austerității, iar în unele sate slujbele sunt ținute de mireni, întrucât doar unu din zece preoți retrași este înlocuit.
Legăturile strânse dintre statul elen și Biserica Ortodoxă se transformă dintr-o binecuvântare într-un blestem pentru cler, întrucât guvernul are probleme în finanțarea instituției într-o perioadă în care grecii obișnuiți au nevoie cel mai mult de programele caritabile ale acesteia, potrivit Reuters.
Anul trecut, Biserica a cheltuit 96 de milioane de euro cu cele circa 700 de acțiuni caritabile pe care le organizează.
„Sistemul se prăbușește”
Rămasă fără bani, din cauza reducerilor masive de fonduri de la stat, Biserica caută noi surse de finanțare, însă în pofida unui nou spirit antreprenorial, precum planul unei mănăstiri de a construi o centrală pentru producția de energie solară, numărul preoților scade puternic, iar cei rămași se confruntă cu reduceri de salarii. În același timp, Biserica se luptă să mențină deschise cantinele sociale, în contextul creșterii puternice a șomajului și adâncirii sărăciei.
„Sistemul se prăbușește”, a afirmat Ignatios Stavropoulos, un preot grec cu vederi moderne, cu propria pagină pe rețeaua LinkedIn.
Printr-un acord vechi de 60 de ani, statul a acceptat să plătească salariile preoților în schimbul unor proprietăți extinse ale Bisericii, inclusiv terenuri. În prezent, peste 10.000 de preoți sunt plătiți de guvern, reprezentând cheltuieli de 190 de milioane de euro pentru bugetul țării.
Conform înțelegerii cu creditorii internaționali, prin care Grecia a fost salvată de la faliment, guvernul taie salariile, care pentru preoții obișnuiți ajung la 1.000 de euro pe lună. Totodată, statul va suporta cheltuielile doar pentru angajarea unui singur preot la fiecar zece ieșiți din sistem, situție care conduce la locuri vacante în parohiile izolate.
Cheltuieli reduse la minim
În orașe, Biserica a redus la minim posibil cheltuielile pentru a economisi bani pentru cantine sociale și acțiuni caritabile pe care le desfășoară pentru persoanele fără adăpost sau fără loc de muncă.
Potrivit sondajelor, circa 80% din greci cred în Dumnezeu, un procentaj ridicat în Europa, însă Biserica atrage de multe ori critici pentru legăturile prea strânse cu statul. Mulți cetățeni consideră că Biserica deține încă prea multe proprietăți, plătește prea puține taxe și în general nu contribuie cât ar trebui, în timp ce pentru omul obișnuit taxele cresc.
Preoții resping însă astfel de afirmații, „Este o legendă că ne înecăm în bani”, a spus părintele Irinaios Laftsis, preot din dioceza Alexandroupolis.
În ultimele decenii, Biserica a transferat 96% din proprietăți către stat. În plus, a anunțat că anul trecut a plătit taxe de 12,6 milioane de euro, subliniind că nu a avut un tratament preferențial față de alte organizații nonprofit.
„Vom avea o problemă uriașă”
Pentru a acoperi deficitul de preoți, unii episcopi permit mirenilor să țină slujbe. Acești voluntari nu primesc salarii de la stat și nu poartă veșmintele caracteristice preoților.
De exemplu, un ofițer în rezervă a început recent să țină slujba în satul Avantas, din apropierea graniței cu Turcia, a spus părintele Irinaios.
„Preoții din satele mici se retrag sau mor și nu este nimeni să îi înlocuiască. Vom avea o problemă uriașă”, a spus el.
Lucrările de restaurare a bisericilor, din care multe sunt monument istoric, au fost oprite în foarte multe cazuri, în timp ce multe biserici nu sunt încălzite iarna corespunzător pentru a se face economie la cheltuielile pentru combustibil.
Economiile se fac la toate nivelurile. Comenzile de lumânări au scăzut cu 40% în sezonul sărbătorilor de Paște, a declarat pentru Reuters un comerciant de obiecte cu caracter religios.
Extinderea sărăciei agravează situația, întrucât credincioșii reduc donațiile iar afacerile dau faliment, lipsind Biserica de venituri din chirii. De asemenea, cozile de la cantinele sociale cresc.
În contextul șomajului record, rațiile distribuite de cantinele sociale s-au dublat anul trecut, la circa 10.000 pe zi, fără a lua în calcul cele 3.000 de pachete de alimente trimise familiilor în fiecare lună, a declarat părintele Vassileios Hatzavas, care conduce centrul pentru săraci al Arhiepiscopiei Atenei.