Acum 75 de ani, în ziua de 27 ianuarie 1945, a avut loc eliberarea lagărului Auschwitz, locul considerat „iadul pe pământ”, în care au pierit peste un milion de oameni, iar alte sute de mii au îndurat suferințe greu de imaginat și de descris.
Când Armata Roșie a pătruns în lagăr, trecând de rezistența nazistă, cu prețul a 231 de soldați ruși, înăuntru mai erau 7500 de deținuți, care păreau mai mult morți decât vii.
Lagărul de concentrare Auschwitz, situat la aproximativ 60 de kilometri sud-vest de Cracovia, a fost înființat în 1940. Acolo, sistemul nazist și-a perfecționat tehnicile de ucidere în masă. Organizator al genocidului a fost locotenent-colonelul Adolf Eichmann, cel care a condus „soluția finală” – adică acțiunea de exterminare a mai multor milioane de evrei.
Primul „Marș al Memoriei” organizat de evreii din România
Trei suceveni, printre care și jurnalista Dana Humoreanu, au fost acolo anul trecut, participând la primul „Marș al Memoriei” organizat de evreii din România, în lagărele de la Auschwitz și Birkenau, în amintirea celor 135.000 de evrei deportați la Auschwitz, din Transilvania de Nord.
„În ziua împlinirii a 75 de ani de la plecarea din gara Košice a primului tren cu 300 de evrei îmbarcați la Sighetul Marmației în vagoane pentru vite, 75 de reprezentanți ai comunităților evreiești din Arad, Alba Iulia, Brașov și obștea din Sfântu Gheorghe, din Brăila, București, Bistrița, Cluj, Sighet, Suceava, Zalău și Târgu Mureș am plecat de la Cluj spre Auschwitz”, povestește Dana, care a vizitat acele locuri de tristă amintire alături de oameni care au trăit ororile războiului, dar totuși au avut puterea de a reveni, pentru a se ruga pentru sufletele celor uciși cu o cruzime inimaginabilă. Redăm aici o parte din impresiile ei, scrise la scurt timp după călătorie.
Muzeum Auschwitz – cel mai mare lagăr de exterminare nazist
Prima lor oprire a fost la Auschwitz I, cel mai mare lagăr de exterminare nazist, locul devenit cunoscut ca urmare a implementării „soluției finale” anunțată de Adolf Hitler.
„Muzeum Auschwitz”, după cum scrie pe o tăbliță indicatoare.
„Ne preiau ghizii, ne împărțim în trei grupe, în funcție de cunoștințele de limbă engleză. Merg în grupa în care sunt artistul fotograf Andrei Klein, născut în 1942, în lagărul Moghilev, din Transnistria, într-o familie de evrei originari din Cluj, și Andrei Irimie Stern, din Arad, care la cei peste 90 de ani ai săi a făcut această călătorie, deloc ușoară, în memoria evreilor ardeleni care au murit la Auschwitz-Birkenau. Domnul Klein poartă la rever medalia „Serviciul Credincios”, conferită de președintele României. Trecem de controlul antitero și ni se împart căștile de traducere. Ghida noastră știe românește. Ne spune că în incinta lagărului nu este voie de mâncat. Se aude un sunet de clopot. Intrăm pe poarta celui mai mare lagăr de exterminare a evreilor, pe care scrie mare „Arbeit macht frei” („Munca te face liber”)”, rememorează Dana parcursul Marșului Memoriei.
Semnificația acestui slogan utilizat de naziști a fost înțeleasă în cel mai dur mod posibil de către cei aduși cu forța în lagăr, cu trenuri de marfă, ca niște vite, apoi sortați pe peroane, după criterii înfiorătoare.
Bătrânii și copiii erau despărțiți de grupurile apte de muncă, pornind ultimul drum al vieții lor, către camerele de gazare, ascunse sub forma unor dușuri.
Cei apți de muncă erau încartiruiți în așa-numitele spații de carantină, unde erau tunși, înregistrați, tatuați cu numere pe braț, batjocoriți și înfometați.
Cei care supraviețuiau carantinei erau integrați într-o grupă de muncă, fiind folosiți inclusiv în industria de apărare, în mod special pentru concernul IG-Farben, care producea gazul de luptă Zyklon B .
Culmea sadismului, Zyklon B a fost intens folosit în lagărele de concentrare, pentru gazarea deținuților, care mureau în chinuri groaznice.
Orchestra de la Auschwitz
„Deoarece existau barăcile militare poloneze, era situat la intersecția principalelor linii feroviare europene și asigura o izolare eficientă, naziștii au considerat lagărul optim pentru aplicarea «soluției finale». Ghida ne arată locul orchestrei, în acordurile căreia se făcea selecția”, explică Dana, în impresiile de călătorie.
Gărzile și supraveghetorii germani erau adesea amatori de muzica și aveau o plăcere sadica de a asculta serenade executate de prizonieri ale căror vieți depindeau de ei.
Alma Rosé, Nepoata lui Gustav Mahler, a ajuns la Auschwitz în iulie 1943. Ea a fost desemnată să se ocupe de orchestra de femei și a devenit noul ei dirijor. În acel loc infernal, Alma și-a luat treaba în serios și a transformat grupul de muzicieni de duzina într-o orchestră simfonică profesională, la nivel înalt, a cărei faimă s-a răspândit în întregul sistem penitenciar nazist.
Foarte puțini dintre membrii orchestrei erau muzicieni profesioniști, dar Alma și-a dat seama că singura modalitate de a supraviețui era să fii o persoana utilă, și asta însemna să cânți muzică la un standard înalt, astfel reușind să salveze viața multor femei evreice. Chiar dacă Alma Rosé a murit subit pe 4 aprilie 1944, orchestra a continuat să cânte la Auschwitz până în septembrie 1944, când trupele aliate se apropiau de lagăr. Membrii orchestrei au fost trimiși la Bergen-Belsen, iar unii au supraviețuit și au fost eliberați de trupele britanice pe 15 aprilie 1945.
Selfiuri în lagărul ororilor
În septembrie 1941, comandantul taberei, Rudolf Höß, a dat ordin de folosire a gazului toxic Zyklon B pentru a-i ucide pe deținuți. Utilizat inițial la dezinfectare, Zyklon B avea capacitatea de a ucide în câteva minute. Începând din 1942, naziștii au început să deporteze la Auschwitz evrei din toată Europa.
„Prima oprire o facem la Blocul 4. Informații generale despre Holocaust, fotografii cu ofițeri SS și o hartă cu orașe din care veneau trenurile către moarte. Clujul este pe hartă. Fotografii cu evreii din Ungaria, de la triaj – gazare sau muncă. « Femeile însărcinate și copiii sub 16 ani erau trimiși direct la gazare”, aud în căști vocea neutră a ghidei»”
Intrăm în blocul următor. Ghida: „Aici se află obiectele personale ale celor deportați în lagăr”. Grupurile de vizitatori fotografiază tot, din toate pozițiile. Munți de valize, ochelari, perii, haine și pantofi de toate mărimile, inclusiv pentru sugari, proteze ale persoanelor cu handicap, farfurii de tablă și căni. Domnul Klein folosește aparatul foto pentru a înregistra încă o dată dovada ororilor. Și prezența celor care nu uită ce s-a întâmplat aici.
Domnul Stern nu face fotografii. Merge prin fața vitrinelor. Se oprește rar, oftează din când în când și reacționează imediat ce vocea ghidei se pierde din căști. Vrea să audă tot.
Ghida:„În vitrina din stânga vedeți păr uman, colectat de la deținuți, în dreapta sunt documente ale deportaților”. Simt un nod în gât. Atât de simplu să fie? Stânga – dreapta. Mai departe văd totul ca prin ceață: cutiile goale de Zyklon B, folosit la gazarea deportaților, crematoriul, utilizat o perioadă și pentru gazare, eșafodul pe care a fost executat comandantul lagărului după eliberare și din nou sârma ghimpată a gardului electrificat. Turiști veniți din toată lumea își fac selfie-uri. În fața fotografiilor deținuților, în fața gardului, chiar și în fața crematoriului”, povestește Dana Humoreanu, afectată încă de apetitul turiștilor pentru poze cu ei, în „fabrica morții”.
Tărâm al suferinței, al traumelor și al morții
Când capacitățile de „cazare” ale lagărului Auschwitz I s-au dovedit neîncăpătoare, s-a procedat la construirea altor două asemenea lagăre, respectiv Birkenau (Brzezinka și Auschwitz II).
Aceste două noi capacități de ucidere în masă și-au arătat foarte curând productivitatea, dimensiunile crimelor săvârșite în această perioadă depășind orice limită a imaginabilului.
„Într-o atmosferă apăsătoare plecăm spre lagărul de exterminare Birkenau, aflat la doi kilometri de lagărul de muncă Auschwitz. Un uriaș cimitir fără morminte. Majoritatea barăcilor au fost distruse de naziști, înainte de sosirea armatei sovietice, în încercarea de a șterge urmele crimelor. La fel și cele două centre de gazare. Ruinele sunt păstrate așa cum au fost găsite.
În baraca nr. 3, rabinul Kfir Zvika și cantorul Emanuel Puzstai încep Izkor. Li se alătură ceilalți. Apoi șapte minute Shivah. Câte unul pentru fiecare zi de doliu. În tăcere și cu picioare de plumb pornim spre locul unde va fi dezvelită Matzevah. De-a lungul șinelor de cale ferată trecem pe lângă un vagon din 1913, lăsat pe șine în memoria evreilor deportați. Ghida ne spune că este „un vagon original”.
Lângă clădirea unde se aflau camerele de gazare și crematoriul, care a fost distrusă, pe locul unde se afla groapa în care se arunca cenușa oamenilor gazați, este așezată placa de granit dedicată victimelor Holocaustului din nordul Transilvaniei, adusă tocmai de la Brașov. Președintele ASR și al Comunității Evreilor din Brașov, Tiberiu Roth, secretarul general al FCER, Eduard Kupferberg și vicepreședintele ASR, Marco Katz ne reamintesc de ce suntem aici. Rabinul spune rugăciunile cuvenite. Punem pietrele de aducere aminte și aprindem lumânările în memoria celor 135.000 de victime și a celor peste 25.000 de copii din Ardealul de Nord, care și-au găsit sfârșitul la Auschwitz – Birkenau. Mă uit la domnul Stern, cum se apleacă să așeze lumânarea și piatra lângă Matzevah. Îl întreb de unde are puterea pentru această dureroasă călătorie. „Este un îndemn interior. Consider că am datoria să iau parte la orice manifestare a poporului meu, la paginile negre și la bucuriile sale”, îmi răspunde. Spune că a mai fost o dată la Auschwitz-Birkenau în anii 60 și, prin comparație, apreciază că importanța pe care o acordă oamenii acestui loc înfiorător s-a diminuat. „Când paginile istoriei trec în pagina muzeală, importanța lor scade. E firesc. În anii 60 am fost împreună cu copiii și soția. Impresiile au fost profunde și dramatice”, își amintește, completând că nici acum, după atâția ani, nu poate înțelege ce s-a întâmplat și cum a fost posibil Holocaustul. De îndată ce s-a încheiat ceremonia, o ploaie deasă ne-a spălat și ne-a întors la viață, din acest tărâm al suferinței, al traumelor și al morții”, a rememorat Dana Humoreanu experiența acelei vizite traumatizante și plină de învățăminte, dacă vrem ca istoria să nu se mai repete.
La Auschwitz -Birkenau au fost deportați 1,3 milioane de oameni. Aproximativ 1,1 milioane erau evrei aduși din diferite țări, între 140.000-150.000 erau polonezi, 23.000 de romi, 15.000 prizonieri sovietici, 25.000 prizonieri de alte naționalități.
