Declarațiile lui Zsolt Nemeth sunt inacceptabile și contravin spiritului de bună-vecinătate și Parteneriatului Strategic dintre România și Ungaria, afirmă secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu, citat într-un comunicat în care se arată că ambasadorul ungar va fi convocat de urgență la MAE.
MAE citează, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, declarațiile lui Bogdan Aurescu, secretarul de stat în MAE român pentru afaceri strategice și co-președinte al părții române a Comitetului de specialitate româno-ungar de colaborare în domeniul minorităților naționale despre declarațiile făcute de secretarul de stat în MAE ungar Zsolt Nemeth „cu privire la arborarea așa-zisului drapel al «Ținutului Secuiesc» și presupusele «agresiuni simbolice» la care ar fi supusă”.
„Declarațiile domnului Zsolt Nemeth sunt inacceptabile și contravin spiritului de bună-vecinătate și Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI dintre România și Ungaria. Autoritățile române nu acceptă și nu vor accepta astfel de interferențe regretabile care contravin cadrului constituțional și legal din România. Practic, îndemnul oficialului ungar echivalează cu susținerea explicită a autonomiei teritoriale pe criteriu etnic, care nu este permisă de Constituția României și nu face parte din standardele europene acceptate în domeniul protecției persoanelor care aparțin minorităților naționale. Respingem, prin urmare, cu fermitate acest demers”, afirmă Aurescu, citat de MAE.
Oficialul român adaugă că România și Ungaria sunt deopotrivă parte la un sistem internațional și european de valori în care protecția pentru drepturile omului în general și a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale în special este fundamentală.
„România și-a asumat, prin participarea la diverse tratate internaționale, obligații ferme în privința respectării și protejării elementelor esențiale ale identității persoanelor aparținând minorităților naționale (religia, limba, tradițiile și patrimoniul cultural), convinsă fiind de necesitatea protejării diversității culturale ca element definitoriu al societății românești. Astfel, România își îndeplinește pe deplin obligațiile asumate prin Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, documente care consacră standardele de drept internațional în materie de protecție a minorităților naționale. De altfel, modelul romanesc în materie de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale este recunoscut la nivel european și internațional”, mai afirmă Aurescu, potrivit MAE.
Secretarul de stat adaugă că, în plan bilateral, prin Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate, semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996, România și Ungaria și-au asumat obligații reciproce inclusiv în materie de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, prin raportare la Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și la „documentele pertinente ale Organizației Națiunilor Unite, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și Consiliului Europei”.
Din dispoziția ministrului român al afacerilor externe, Titus Corlățean, ambasadorul ungar la Bucuresti va fi convocat de urgență la MAE pentru a i se comunica poziția părții române, mai precizează MAE în comunicat.
Premierul Victor Ponta a cerut ministrului de Externe să adopte o atitudine fermă și să transmită că România nu acceptă de la nimeni din străinătate „obrăznicii” și lecții privind funcționarea autorităților locale și nici sfaturi privind arborarea steagurilor.
Secretarul de stat în MAE ungar, Nemeth Zsolt, a declarat, marți, că maghiarii din Transilvania sunt supuși unei agresiuni simbolice și, prin urmare, maghiarii din Ungaria trebuie să răspundă, arborând steagul Ținutului Secuiesc, relatează gandul.info.
Presa maghiară relatează că declarația lui Nemeth Zsolt este o replică la scandalul steagului secuiesc. Oficialul maghiar, cunoscut pentru pozițiile sale pro-autonomie, a îndemnat primarii din Ungaria să arboreze în semn de solidaritate steagul Ținutului Secuiesc, scrie gandul.info.
La finalul săptămânii trecute, la ceremonia de învestire a noului prefect de Covasna, steagul Ținutului Secuiesc a fost scos din sala de protocol unde s-a desfășurat evenimentul.
Steagul Ținutului Secuiesc a fost arborat, marți, într-unul din districtele din Budapesta. Secretarul de stat Nemeth Zsolt a declarat că steagul a fost arborat în semn de solidaritate față de cauza autonomiei pentru care militează autoritățile locale din Harghita și Covasna. Referindu-se la refuzul autorităților române de a permite arborarea steagului neoficial al Ținutului Secuiesc, Nemeth Zsolt a declarat că, în opinia sa, este o agresiune simbolică din partea autorităților române.
„Nu exagerez când spun că suntem în fața unei agresiuni simbolice”, a declarat Nemeth Zsolt.
Oficialul maghiar a adăugat că în Secuime a fost declanșat un adevărat „război al steagurilor”. Nemeth Zsolt a declarat că se așteaptă ca Guvernul Ponta să intervină și să oprească această dispută.”Guvernul maghiar se așteaptă ca guvernul român să intervină și să oprescă acestă agresiune simbolică împotriva minorității maghiare din Ardeal”, a declarat Zsolt. Oficialul maghiar a mai spus că primăriile din Ungaria ar trebui să arboreze în semn de solidaritate steagul Ținutului Secuiesc.
Declarațiile oficialului maghiar vin la câteva zile după ce steagul Ținutul Secuiescu a fost scos din sala unde a fost învestit în funcție noul prefect al județului Covasna. Disputa pe steagul secuiesc s-a reactivat după ce în noiembrie 2012 instanța decis că este legală utilizarea unui astfel de drapel în Covasna. La ceremonie a fost prezent și vicepreședintele PSD Constantin Niță care a declarat că autonomia Ținutului Secuiesc nu poate fi pusă în discuție. Niță a mai declarat că afirmațiile președintelui Consiliului Județean Covasna, Tamaș Sandor, legate de autonomie sunt în opinia sa deranjante și reprezintă „o reacție emoțională”.
În noiembrie 2012, Tribunalul Covasna a respins acțiunea prefectului Codrin Munteanu care atacase în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean prin care a fost aprobat steagul județului. Prefectul de Covasna, Codrin Munteanu, declara, în iunie, într-o conferință de presă, că a atacat în contencios hotărârile Consiliului Județean Covasna și Consiliului Local Covasna prin care au fost aprobate steagul județului, respectiv cel al orașului Covasna, pe motiv că singurul simbol al unității administrativ-teritoriale care poate fi aprobat este stema.
În martie 2008, Consiliul Județean Covasna a adoptat o hotărâre privind includerea în statutul județului a unor însemne specifice: stema, drapelul și fanionul județului Covasna, care să fie utilizate, în condițiile legii, cu prilejul unor manifestări de interes local, în acțiuni protocolare sau festive, alături de drapelul național.
Culorile drapelului și ale fanionului sunt bazate pe combinația coloristică a stemei județului, aprobată prin hotărâre de guvern, și anume albastru și auriu.
Pe 18 ianuarie președintele CJ Covasna le-a cerut primarilor din zona municipiilor Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc să arboreze pe fațada primăriilor drapelul secuiesc. „Am cerut acest lucru pentru că angajamentul față de Ținutul Secuiesc este în inima noastră, dar și în semn de solidaritate față de cei care au fost atacați de prefectul Codrin Munteanu pentru folosirea steagului secuiesc și simbolurilor secuiești, printre aceștia fiind și primarul comunei Ozun”, a afirmat Tamas.
Secretarul de stat al MAE ungar, Nemeth Zsolt, alături de vicepremierul maghiar Semjen Zsolt, este unul dintre susținătorii înfocați ai autonomiei Ținutului Secuiesc. În august 2012, Nemeth Zsolt a declarat că Ungaria susține dezideratul comunității maghiare pentru automia Ținutului Secuiesc. Pentru minoritățile maghiare din afara granițelor Ungariei este un lucru benefic ceea ce ele își definesc ca un lucru benefic și care este în concordanță cu reglementările internaționale în vigoare. Noi nu dorim să spunem de la noi ceea ce este bun și ce este bine pentru aceste comunități, dar susținem toate aceste obiective pe care singure și le definesc”, a spus diplomatul ungar.