Tenis de câmp – Cupa Monitorul

Aurel Toma a produs surpriza zilei



Din cauza timpului nefavorabil, ieri s-au disputat doar cinci meciuri în Cupa Monitorul. Cel mai tare duel al zilei l-a constituit întâlnirea dintre experimentații Viorel Negru și Constantin Bălan, de la Categoria Elită, + 40 de ani. La capitolul surprize trebuie remarcat succesul înregistrat de Aurel Toma în fața lui Horațiu Neacșu.
La ediția din acest an, care va cuprinde un total 781 de meciuri, și-au anunțat participarea un număr de 196 de practicanți ai tenisului, care au fost împărțiți în șase categorii, în funcție de valoare și vârstă.
Începând din 2017, Cupa Monitorul va conține și o secțiune dedicată femeilor, turneul urmând să se deruleze în luna august. În septembrie, înainte de începerea anului școlar, va avea loc Cupa Monitorul pentru copii, competiția fiind inclusă de curând în calendarul Federației Române de Tenis.
Rezultate înregistrate ieri în Cupa Monitorul:

Aurel Stănică – Doru Potolea Veterani, + 60, Grupa A Baza IRE 6-3, 6-3
Ciprian Costan – Doru Iacob Principală, Grupa I Baza UNIREA 6-0, 6-1
Aurel Toma – Horațiu Neacșu Principală, Grupa K Baza UNIREA 6-2, 6-1
Tiberiu Tîrnovan – Laurențiu Cheleneagră Principală, Grupa D Baza UNIREA 6-0, 6-0 abandon
Viorel Negru – Constantin Bălan Elită, +40, Grupa A Baza UNIREA 6-3, 6-1

Programul zilei de astăzi:

Joi 8 iunie, ora 08.00 Mihai Ichim – Constantin Bujdei Principală, Grupa C Baza IRE
Joi 8 iunie, ora 08.00 Marius Burdujoc – Iulian Asimionesei Secundară, Grupa C Baza IRE
Joi 8 iunie, ora 16.00 Bogdan Zovea – Doru Iacob Principală, Grupa I Baza IRE
Joi 8 iunie, ora 16.00 Gavril Vârvara – Emilian Petruneac Secundară, Grupa G Baza UNIREA
Joi 8 iunie, ora 18.00 Alex Huțu – Stelică Airinei Principală, Grupa G Baza UNIREA
Joi 8 iunie, ora 18.00 Adrian Nistor – Adrian Wendling Principală, Grupa D Baza UNIREA
Joi 8 iunie, ora 20.00 Lucian Petruneac – Florin Hostiuc Secundară, Grupa I Baza UNIREA
Joi 8 iunie, ora 20.00 Titi Dimofte – Mircea Ovadiuc Elită, + 40, Grupa B Baza UNIREA
Joi 8 iunie, ora 22.00 Adrian Chidinciuc – Florinel Lăcătușu Secundară, Grupa A Baza UNIREA


Recomandări