Decizie

Aurel Olărean trage pe dreapta mașina Primăriei Rădăuți



Aurel Olărean: “Mașina asta consumă cât un tir”
Aurel Olărean: “Mașina asta consumă cât un tir”

Puternica mașină de teren GWM Hover CUV a Primăriei Rădăuți va fi trasă pe dreapta, ca măsură de criză, după ce consumul exagerat al acesteia a propulsat municipalitatea rădăuțeană în topul celor mai mari consumatoare de benzină la mașinile puse la dispoziția primarilor.
Conform unui raport al Curții de Conturi, transmis Guvernului, cel mai mare consum de carburant pare să fie cel al primarului din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, a cărui mașină a consumat anul trecut peste 1000 de litri de benzină lunar.
În acest top al consumatorilor de benzină, primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, este trecut cu un consum lunar de 700 litri de benzină.
“Cei 700 de litri de benzină reprezintă consumul maxim lunar aprobat printr-o decizie a Consiliului Local, din mandatul trecut. Nu cred să fi atins acest consum, dar este posibil, pentru că această mașină deservește toate interesele primăriei, nu e doar ale primarului. Eu merg mai rar cu mașina primăriei, de obicei merg cu autoturismul propriu. Am să mă interesez ce consum are și dacă e posibil să consume atât de mult”, a spus Aurel Olărean.
Ulterior, primarul orașului Rădăuți a revenit cu noi declarații și decis să pună capăt unor cheltuieli mari, din bani publici.
“Mașina asta consumă cât un tir. Nu știam asta până acum. Asta am moștenit-o de la fostul primar, Mihai Frunză, cu ea ne-am făcut treaba. E criză, nu ne permitem să avem un asemenea consum. O voi trage pe dreapta imediat”, a fost reacția lui Aurel Olărean când a aflat că Hover CUV-ul Primăriei Rădăuți are un consum de aproximativ 15 litri de benzină la suta de kilometri.



Recomandări

Administratorul Servicii Comunale din Rădăuți atrage atenția că cetățenii riscă să rămână fără apă caldă după ce consilierii PSD nu au votat alocarea subvenției la gaz în avans