Joi, pe la ora 13:00, primarul Aurel Olărean a pus mâna pe telefonul mobil și a trimis, probabil la toți cei pe care îi avea memorați în agendă, următorul mesaj: „A trecut proiectul asadar dl presedinte Basescu este cetatean de onoare al mun Radauti”. Dacă nu te poți stăpâni, te poți tâmpi după ce vezi exuberanța domnului Olărean. Evident că primarul din Rădăuți a vrut să facă un gest de mare om politic (crede el) prin care să intre în grațiile președintelui Băsescu. Cred că, în timp ce scria sms – ul, domnul Olărean îl și vedea pe președintele Băsescu în sala de consiliu a Primăriei Rădăuți așteptând cuminte ca primarul urbei să-i înmâneze titlul de cetățean de onoare.
Inițiatorul proiectului de hotărâre prin care președintele Băsescu este declarat cetățean de onoare al municipiului Rădăuți este, evident, Aurel Olărean. Nu știu dacă ideea cu acordarea acestui titlu i-a venit domnului Olărean sau l-a mai ajutat cineva. Căci dacă a clocit singur această idee, atunci, din păcate pentru el, nu are pe cine da vina. Domnul Olărean își închipuie că a făcut o mișcare genială dar, după părerea mea, gestul său nu este altceva decât o gafă, ca să mă exprim elegant.
În primul rând, să citim din expunerea de motive atașată proiectului, în care se menționează că președintele Băsescu „este un susținător al Proiectului de construire a unei centuri ocolitoare pentru municipiul Rădăuți”. Domnule Olărean, dacă nu știți, președintele României, după Constituție, nu poate să sprijine acest proiect. Și nici un fel de proiect pentru municipiul Rădăuți. Să nu credeți că are Constituția ceva cu dvs. sau cu municipiul pe care îl conduceți. Nu. Doar că președintele Românei are cu totul alte atribuții decât cele pe care vi le închipuiți dvs. Că poate, declarativ, să-și exprime sprijinul pentru un proiect sau altul e cu totul altă poveste. Că poate, prin prestanța funcției pe care o deține, să ceară grăbirea unor lucrări, spre exemplu (cum s-a mai și întâmplat), e altă poveste.
Dar în cazul unei astfel de rute ocolitoare competența este a ministerului de resort. Ministerul este condus de un ministru, care este subordonat primului-ministru. Președintele nu apare în această ecuație. Președintele nu poate da ordin, constituțional, unui ministru. Dar, din expunerea de motive făcută de dvs. domnule Olărean, se poate înțelege altceva. Deci, ori sunteți în gravă eroare, ori vreți să induceți ideea că președintele și-a depășit atribuțiile constituționale. Hotărâți-vă și comunicați-ne, vă rog, care este realitatea.
Mai departe. Domnul Olărean nu s-a limitat la aprecierea atitudinii președintelui Traian Băsescu, de susținere a proiectului de construire a centurii ocolitoare, atitudine pentru care merită titlul în discuție. Nu, domnul Băsescu a fost declarat cetățean de onoare nu doar pentru ce a făcut ci și (atenție mare că e premieră mondială) pentru ce va face pentru municipiul Rădăuți. Expunerea de motive spune că președintele Băsescu „este un susținător al Proiectului de construire a unei centuri ocolitoare pentru municipiul Rădăuți, precum și al altor proiecte ce vor fi inițiate de Primăria municipiului Rădăuți”. Sublinierea ne aparține.
La așa ceva, evident, numai primarul Aurel Olărean se putea gândi. Nu am mai auzit, nicăieri și niciodată, ca cineva să fie premiat pentru ce va face. Asta până la primarul Rădăuților, Aurel Olărean.
S-ar putea, însă, ca, prin acest titlu de cetățean de onoare, Aurel Olărean să-i facă mai mult rău președintelui Băsescu. Dacă știrea va ajunge și în presa centrală, sunt convins că toți analiștii televiziunilor îl vor încolți pe președinte. Traian Băsescu va fi făcut răspunzător de aiurelile din expunerea de motive și nu Aurel Olărean. Dar, cine știe, poate chiar asta a urmărit Aurel Olărean?