Definitiv

Aurel Olărean, fostul edil din Rădăuți, achitat de judecători în dosarul în care o angajată a Primăriei îi cerea daune morale de 100.000 de lei



Aurel Olărean, fostul edil din Rădăuți
Aurel Olărean, fostul edil din Rădăuți

Aurel Olărean, fostul edil din Rădăuți, a ieșit victorios dintr-un proces care i-a fost intentat de o angajată a administrației publice rădăuțene cu care a avut mai multe clinciuri în perioada când se afla în funcție.
Marinela Paraschiva Mironescu l-a acționat în judecată pe Aurel Olărean și i-a cerut daune morale de 100.000 de lei după ce mai multe acte administrative emise de ex-primarul de Rădăuți au fost anulate de judecători. Este vorba de dispoziții de mutare temporară din funcție, de destituire din funcție sau de acordarea indemnizației de conducere în cuantum de 1%.
Concret, Marinela Paraschiva Mironescu a considerat că pentru suferința psihică și pentru prejudiciul de imagine de care a avut parte în perioada 2010-2013, Aurel Olărean trebuie să plătească. În consecință, a formulat acțiunea, iar Judecătoria Rădăuți a acceptat parțial pretențiile, în sensul că l-a obligat pe fostul primar din Rădăuți la plata sumei de 50.000 de lei cu titlu de daune morale și 1.100 de lei cheltuieli de judecată.
Fostul edil din Rădăuți nu a fost de acord cu sentința primei instanțe, pe care a atacat-o la Tribunalul Suceava. Apelul a fost admis, iar magistrații de la Suceava au considerat că Aurel Olărean nu trebuie să achite nici un leu, și asta nu pentru inexistența șicanelor provocate Marinelei Paraschiva Mironescu, ci pentru faptul că acțiunea a fost formulată în baza unei alte legi decât cea care i-ar fi permis să ceară despăgubiri.
„Tribunalul constată că o astfel de acțiune în despăgubiri putea fi exercitată numai în temeiul prevederilor articolului 52, aliniatele 1 și 2 din Constituția României, raportat la articolul 18, aliniat 3 și articolul 19 din Legea 554/2004 și ca atare, apelanta reclamantă nu avea deschisă calea unei acțiuni în răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile articolelor 998-999 Vechiul Cod Civil, respectiv articolul 1.357 Noul Cod Civil, în condițiile în care legea specială are prioritate față de legea generală, după cum s-a statuat și prin Decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii”, se arată în motivarea prin care s-a respins acțiunea având ca obiect solicitarea de daune morale.
Lungul șir de șicane la adresa Marinelei Paraschiva Mironescu
În cursul anului 2005, înainte ca Aurel Olărean să ajungă primar în Rădăuți, Marinela Paraschiva Mironescu a fost promovată în funcția de director executiv în cadrul Direcției de Asistență Socială din subordinea Consiliului Local Rădăuți.
Pe 7 octombrie 2010 și 23 noiembrie 2010, Aurel Olărean a emis dispoziții de mutare temporară din funcție la Serviciul de Impozite și Taxe din Primăria Rădăuți. Ambele dispoziții au fost atacate și ulterior desființate de instanțele de judecată.
Tot în 2010, pe 12 octombrie, edilul de la acea vreme din Rădăuți a dispus acordarea unei indemnizații de conducere pentru Marinela Paraschiva Mironescu în cuantum de 1% din salariul de încadrare, dispoziție desființată, de asemenea, de Tribunalul și Curtea de Apel Suceava.
Pe 30 decembrie 2010, Aurel Olărean a dat o nouă dispoziție, de această dată de destituire din funcție, act administrativ care a fost anulat din nou de judecători.
În mai 2011, Marinela Paraschiva Mironescu este din nou mutată la Serviciul de Impozite și Taxe, dar instanțele de judecată i-au dat din nou dreptate și au anulat dispoziția aferentă.
Pe 8 ianuarie 2012, Aurel Olărean a dispus din nou mutarea temporară a femeii la același serviciu de Impozite și Taxe, o dispoziție similară fiind emisă și pe 16 octombrie 2012. Firește, ambele dispoziții au fost anulate de instanțe.
Pentru toate aceste șicane, Marinela Paraschiva Mironescu a considerat că Aurel Olărean trebuie să plătească, motiv pentru care l-a dat în judecată și i-a cerut despăgubiri morale.



Recomandări

Un fost șef al IPJ Suceava cere daune morale și materiale pentru procesele în care a fost implicat. Vezi ce au decis judecătorii