Primarul municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, a fost ales președinte al Ligii Aleșilor Locali din PDL Suceava. Această structură a fost constituită la sfârșitul săptămânii trecute, membrii Ligii fiind primarii, viceprimarii, consilierii locali și județeni ai PDL Suceava. De precizat că această formațiune politică are 59 de primari, 599 de consilieri locali și 15 consilieri județeni, fiind organizația cu cei mai mulți primari PDL din țară.
Liderul PDL Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că în cadrul Ligii vor fi stabilite atitudinile și pozițiile ce urmează a fi exprimate de PDL în cadrul consiliilor județene și locale și al comisiilor de specialitate ale acestora și vor fi elaborate diferite proiecte de interes pentru comunitățile locale.
Flutur a declarat că Liga Aleșilor Locali ai PDL este condusă de un Birou Județean de Conducere.
Pe lângă Aurel Olărean, în conducerea Ligii Aleșilor Locali ai PDL Suceava a fost ales și primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, care va ocupa funcția de președinte executiv.
Din Biroul Județean de conducere mai fac parte primarii Tomiță Onisii – Liteni, Valeruț Țăranu Hofnăr – Solca, Dănuț Solcan – Mitocu Dragomirnei, Anton Curic – Bosanci, Neculai Florea – Horodniceni, Nicolae Perju – Rădășeni, Gheorghe Luță – Dornești, Viorel Pintiliuc – Burla, Zaharie Rusu – Bilca, Daniel Olaru – Hânțești, Angelica Fădor – Iacobeni și Nicolai Baltag – Vama.
În cadrul ședinței de constituire a Ligii, aleșii locali ai PDL au prezentat o serie de probleme cu care se confruntă primăriile sucevene, amintind de blocarea investițiilor, alocări bugetare necorespunzătoare, riscul de intrare în insolvență. De asemenea, unii primari au reclamat și faptul că sunt „ținta unor acțiuni de control abuzive și de intimidare”.
În același timp, primarii PDL au apreciat ultima inițiativă legislativă depusă de Gheorghe Flutur prin care impozitele agricole ar urma să rămână ca venituri la primării.
La rândul său, Gheorghe Flutur a propus ca Liga Aleșilor Locali ai PDL să se reunească lunar, în toate zonele județului Suceava, iar la propunerea lui Aurel Olărean, următoarea ședință va avea loc în luna octombrie, la Rădăuți.
Alegeri
Aurel Olărean conduce Liga Aleșilor Locali din PDL Suceava
