AUR și-a prezentat în Suceava și Gura Humorului candidații pentru Parlamentul European

Caravana „Patrioți în Europa” la care participă canidații AUR pentru Parlamentul European a ajus luni în Gura Humorului și Suceava
Caravana „Patrioți în Europa” la care participă canidații AUR pentru Parlamentul European a ajus luni în Gura Humorului și Suceava

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) și-a prezentat, luni, în județul Suceava, candidații pentru Parlamentul European la alegerile de anul viitor. Caravana „Patrioți în Europa” organizată de AUR a poposit în Gura Humorului și Suceava, acolo unde candidații la alegerile europarlamentare s-au întâlnit cu membrii și simpatizanții acestei formațiuni politice. Printre cei care au luat cuvântul s-a numărat și candidatul desemnat de AUR Suceava pentru Parlamentul European, Veronica Grosu, profesorul universitar la Universitatea „Ștefan cel Mare”.
„Ne aflăm aici, în fața dumneavoastră, pentru că în primul rând țara noastră a ajuns într-un punct de cotitură în ceea ce privește identitatea și suveranitatea națională. Ne aflăm aici pentru că eu și colegii mei considerăm că ne sunt amenințate familiile. Nu suntem de acord cu familii cu părinte 1 și părinte 2. Știți foarte bine că în occident, în multe țări, sunt deja recunoscute din punct de vedere social și juridic acele familii formate din doi părinți de același gen”, a spus Veronica Grosu.
Ea a adăugat că AUR nu este de acord cu acel observator național al copilului și nu acceptă ca datele copiilor să fie înregistrate într-un registru online pentru care nu există o certitudine că ar fi securizat. „Ne aflăm aici pentru că vrem să vă invităm să fiți alături de noi cu sufletul, cu inima și cu gândul curat și atunci când la viitoarele alegeri veți vota să vă gândiți că trebuie să alegeți persoana potrivită care să vă apere credința, familia și să apere tot ceea ce este românesc”, a mai precizat Veronica Grosu. De precizat că AUR a anunțat că a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri, fiind o premieră pentru scena politică din România, „unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri. Candidații AUR îi vor asculta pe români și le vor răspunde la toate întrebările”.
„Ne dorim să cunoaștem preocupările și aspirațiile acestora. Vrem să înțelegem mai bine nevoile fiecărei comunități în parte pentru a ne asigura că interesele lor sunt reprezentate în mod adecvat în Parlamentul European. Cu acest prilej le vom oferi românilor mai multe informații despre viziunea și propunerile noastre pentru viitorul României și al Uniunii Europene”, a transmis conducerea AUR.

Recomandări

De Ziua Pompierilor, Prefectura Suceava a transmis „un gând deosebit” cadrelor ISU care au fost alături de sucevenii din localitățile calamitate

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solicită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%
Deputatul AUR Florin Pușcașu îi solită premierului Bolojan să micșoreze TVA la energie electrică și gaz la 5%

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Deputata AUR Veronica Grosu îl acuză pe premierul Bolojan că pentru o economie de 0,02% din PIB la buget a bulversat întreg sistemul de învățământ

Vicepreședinții CJ Suceava vor fi prezenți la meciul dintre Rugby Club Gura Humorului și CSM Suceava, care va marca retragerea jucătorului Ștefăniță Rusu