AUR are un senator și trei deputați, PSD – un senator și doi deputați, SOS – un senator și doi deputați, PNL – un senator și un deputat, USR – un deputat, POT – un deputat



Parlamentarii care vor reprezenta județul Suceava
Parlamentarii care vor reprezenta județul Suceava

Biroul Electoral a încheiat distribuirea mandatelor de parlamentari, după alegerile din județul Suceava. Din rezultatul votului s-au putut repartiza direct 6 mandate de deputat astfel: două la AUR, două la PSD, unul la PNL și unul SOS. Patru mandate au rămas pentru distribuirea națională și au fost atribuite unul la AUR, unul la USR, unul la POT și unul la SOS, deși după rezultatul votului așteptările erau ca un mandat de deputat să ajungă la partidul care a avut restul cel mai mare, de 10.774 de voturi. Astfel, cu un rest de 1.286 de voturi SOS a obținut încă un mandat de deputat.
La Senat, în prima etapă au primit câte un mandat AUR și PSD, iar la redistribuire, un mandat PNL și un mandat SOS.
„PNL a ratat la o diferență de 182 voturi al doilea mandat de deputat”, a comentat reprezentantul PNL în Biroul Electoral Județean, Lucian Harșovschi.
Cei care vor reprezenta județul Suceava în Parlamentul României, după alegerile din 1 decembrie a.c., sunt:
AUR:
Senatorul Virgiliu Gheorghe este cercetător, biofizician și doctor în bioetică și directorul de cercetări al unei clinici din București.

Virgiliu Gheorghe - AUR
Virgiliu Gheorghe – AUR

Deputatul Florin Pușcașu va prelua al doilea mandat de deputat din partea AUR.

Florin Pușcașu - AUR
Florin Pușcașu – AUR

Deputatul Petrică Negrea este om de afaceri în domeniul turismului.

Petrică Negrea - AUR
Petrică Negrea – AUR

Deputatul Veronica Grosu este prof.univ.dr. la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava și directorul departamentului de contabilitate, audit și finanțe din cadrul Facultății de Economie, Administrație și Afaceri. Veronica Grosu este consilier local în Suceava.

Veronica Grosu - AUR
Veronica Grosu – AUR

PSD:
Senatorul Ioan Stan este la al șaptelea mandat de parlamentar. Din 2000 până în 2016 a fost deputat în Parlamentul României, iar din 2016 este senator.

Ioan Stan - PSD
Ioan Stan – PSD

Deputatul Eugen Bejinariu va prelua al șaselea mandat de deputat PSD de Suceava. În decembrie 2004 a ocupat pentru scurt timp funcție de premier interimar al României.

Eugen Bejinariu - PSD
Eugen Bejinariu – PSD

Deputatul Mirela Adomnicăi este la al treilea mandat de deputat. Ea a fost deputat în legislatura 2004-2008 și în mandatul care se va încheia acum. În perioada 2009-2010 a fost director al Casei Județene de Pensii Suceava, apoi director executiv adjunct la Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, în perioada 2010-2013. Din 2017 și până în 2019, a ocupat funcția de prefect al județului Suceava, după care în perioada 2019-2020 a fost director executiv la AJOFM Suceava.

Mirela Adomnicăi - PSD
Mirela Adomnicăi – PSD

SOS:
Senatorul Rodica Cușnir este de profesie avocat.

Rodica Cușnir - SOS
Rodica Cușnir – SOS

Deputatul Ștefan Alexandru Băișanu este conf. univ. dr. la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Istorie-Geografie, secția Istorie-Filozofie, a fost deputat PNL în perioada 2012-2016, iar mandatul 2016-2020 l-a câștigat candidând pentru ALDE.

Alexandru Băișanu - SOS
Alexandru Băișanu – SOS

Deputatul Ioan Lăzăroi este antreprenor.

Ioan Lazaroiu - SOS
Ioan Lazaroiu – SOS

PNL:
Senatorul Gheorghe Flutur a fost președinte al Consiliului Județean Suceava pentru trei mandate, în perioadele 2008-2012 și 2016-2024. În perioada decembrie 2004 – noiembrie 2006 a fost ministru al Agriculturii. Liderul PNL Suceava se întoarce în Parlament pentru al patrulea mandat de senator. El a avut mandate de senator în perioada 2000-2008 și 2012-2016.

Gheorghe Flutur - PNL
Gheorghe Flutur – PNL

Deputatul Ioan Balan va prelua al cincilea mandat de deputat.

Ioan Balan - PNL
Ioan Balan – PNL

POT:
Deputatul Gheorghe Valentin Răducea este antreprenor cu afaceri în curierat.

Valentin Răducea- POT
Valentin Răducea- POT

USR:
Deputatul Dumitru Emanuel Ungureanu este la al treilea mandat de parlamentar, din 2016. Emanuel Ungureanu este profesor de istorie.

Emanuel Ungureanu - USR
Emanuel Ungureanu – USR

Tot din județul Suceava este și deputatul Ghervazen Longher, care reprezintă în Parlament minoritatea poloneză. Este ales la nivel național și este deputat din 2000, cu o pauză în perioada 2016-2020.

Ghervazen Longher - UPR
Ghervazen Longher – UPR


Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar

Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar
Deputatul AUR Veronica Grosu sare în apărarea „Stegarului dac”, Cezar Avrămuță, aflat de 15 zile în greva foamei în penitenciar

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate