Fostul președinte CCR Augustin Zegrean a declarat, luni, că președintele Klaus Iohannis nu avea altă alternativă decât să o revoce pe Laura Codruța Kovesi de la conducerea DNA, precizând că prin schimbarea procurorului-șef DNA nu se schimbă nimic.
„Toată lumea trebuie să respecte deciziile Curții Constituționale. Nu exista altă soluție decât de revocare. O decizie ori o respecți, ori nu o respecți. Lupta anticorupție nu va fi abandonată., nu este motiv să fie abandonată. Prin schimbarea șefului de la DNA nu se schimbă nimic, au mai fost șefi DNA înaintea lui Kovesi și de fiecare dată prin schimbare lucrurile au mers mai bine așa că nu avem motive să ne temem. Îmi pare rău pentru ea că i s-a întrerupt acest mandat”, a declarat, luni, fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, la Digi 24.
Președintele României Klaus Iohannis a emis decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, potrivit deciziei CCR, anunțul fiind făcut luni de către purtătorul de cuvânt al șefului statului, Mădălina Dobrovolschi.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a afirmat constant că respectă Constituția și legile țării și a acționat permanent în acest sens. Prin urmare, în executarea deciziei Curții Constituționale nr. 358/2018, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, astăzi, decretul de revocare a doamnei Laura Codruța Kövesi din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție. Președintele României, domnul Klaus Iohannis, subliniază că lupta împotriva corupției nu trebuie, în niciun caz, abandonată sau încetinită. Corupția afectează viața fiecărui cetățean și dezvoltarea României. Banul public nu poate fi folosit în interes personal sau de grup, iar deturnarea resurselor publice și blocarea luptei anticorupție se traduce prin lipsa de spitale, școli, autostrăzi, administrație publică eficientă”, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al președintelui României.
Șeful statului a atras atenția că, indiferent de numele procurorului-șef al Direcției Naționale Anticorupție, această instituție are obligația să-și continue activitatea în mod profesionist, la cel mai înalt nivel de performanță.