August Thalhamer: „Arta vindecătoare a șamanului”



August Thalhamer: „Arta vindecătoare a șamanului”
August Thalhamer: „Arta vindecătoare a șamanului”

Cartea „Arta vindecătoare a șamanului – în lumina psihoterapiei occidentale și a tradițiilor creștine” aduce la un loc o serie întreagă de idei și paradigme, subliniindu-le unitatea de profunzime și sădind semințe ale păcii interioare, ale bucuriei și ale reconcilierii care vin din conștientizarea, din trăirea faptului că toate una sunt și sunt permanent infuzate de prezența și iubirea divină ce se bucură a fi descoperită în fiecare dintre noi și în toate cele ce există.
Frumusețea înțelegerii, împăcării și a spunerii lucrurilor pe nume
Această frumusețe a înțelegerii, a împăcării și a spunerii lucrurilor pe nume poate să ne emoționeze.
Studiile de caz și relatările experiențelor personale ale autorului sunt inspirate, mișcătoare și relevante .
Minunată este și capacitatea autorului de a da o smerită și realistă recunoaștere existenței conflictelor istorice dintre zonele pe care experiența sa le îmbrățișează.
Iubirea blândă, puternică, așezată, profundă
Dar, dincolo de frumusețea și profunzimea misticii creștine pe care ne-o împărtășește, dincolo de vasta cultură filozofica și terapeutică și de paleta largă de experiențe șamanice proprii autorului, ceea ce transpare pentru cititori printre rândurile acestei cărți este iubirea blândă, puternică, așezată, profundă, în care simt inima deschisă și încăpătoare a lui August Thalhamer.
Această iubire este cea care atinge sufletul cititorului, nu atât „rezolvând problemele”, cât conferind recunoaștere frumuseții, dificultăților, provocărilor, exceselor și împăcărilor inerente condiției umane.
Sursa: www.cartespirituala.ro