August 2014 a fost cea mai caldă lună august de pe planetă de la începutul înregistrării unei creșteri a temperaturilor mondiale, în 1880 și până în prezent, a anunțat joi Agenția americană oceanografică și atmosferică (National Oceanic and Atmospheric Administration/ NOAA), informează Mediafax. De asemenea, august 2008 a fost cea de-a 38-a lună august consecutivă în care temperatura globală terestră s-a situat peste media temperaturii din secolul al XX-lea, precizează NOAA.Cel mai recent an când temperatura medie din lume din luna august s-a situat sub valoarea medie a secolului al XX-lea a fost 1976.Luna trecută, temperatura medie de la suprafața oceanelor și a uscatului s-a stabilizat la 16,35 grade Celsius, cu 0,75 grade peste temperatura medie din secolul XX (15,6 grade) și cu 0,04 grade peste precedentul record, înregistrat în august 1998.



