Audierile lui Leonid Zaporojeț, de 51 de ani, din Cernăuți, principalul suspect al dublului asasinat de la Siret, precum și al celuilalt suspect, Rezvan B., de 28 de ani, din aceeași localitate, programate a începe în cursul zilei de astăzi, au fost amânate.
Luni după-amiază, autoritățile ucrainene au contactat Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava și au comunicat conducerii că din diferite motive, obiective, nu pot organiza comisia rogatorie pentru ziua de marți, 23 martie a.c., solicitând reprogramarea acesteia pe săptămâna viitoare.
Așa cum v-am informat, o echipă a anchetatorilor români, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, a primit dreptul, prin comisie rogatorie, de a participa la audierile individului care le-a împușcat în cap pe Carmen (39 de ani) și Raluca (6 ani) Hrițcu, dublul asasinat petrecându-se pe 17 februarie a.c, în apartamentul familiei Hrițcu, de pe strada Lațcu Vodă, nr. 16 B..
La audieri, trebuia adus și cel de-al doilea suspect, Rezvan B., cel care va fi folosit cel mai probabil ca martor, tânărul nefiind implicat, cel puțin din datele de până acum, în comiterea terifiantei fapte.