Zeci de persoane din comuna Bâlteni, județul Gorj, au fost audiate, vineri, de procurorii DNA, în legătură cu votul de la referendum, alte două localități din județ fiind până în prezent verificate de anchetatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Procurorii au mers în satul Peșteana din comuna Bâlteni, primarul Gheorghe Păsărin declarând pentru MEDIAFAX că aproape 50 de persoane ar fi fost chestionate cu privire la participarea la vot.
Primarul comunei spune că procurorii DNA au fost însoțiți de un angajat al Primăriei, după ce polițiștii din localitate au cerut un astfel de sprijin.
’Inițial, nu am știut despre ce este vorba. Cei de la Poliție mi-au zis că au nevoie de ajutor pentru a identifica niște persoane și le-am dat un om de la Primărie, care, ulterior, de pe teren, m-a sunat și mi-a zis că e cu cei de la DNA. M-a întrebat ce să facă și i-am spus că la birou nu se mai poate întoarce, deși, dacă aș fi știut de la început, nu le-aș fi dat poate acest ajutor pentru că nu mi se pare firească ancheta pe care ei o fac, mai ales că oamenii mai în vârstă se sperie când aud de așa ceva”, spune Gheorghe Păsărin.
Procurorii DNA au mai făcut astfel de anchete în alte două localități din județul Gorj, respectiv în la Polovragi și Dragotești, unde zeci de persoane au fost, de asemenea, chestionate în privința participării la vot.
Procurorii DNA au reluat, vineri, audierile și în comuna vrânceana Suraia, după ce miercuri aceștia au chestionat mai mulți localnicii cu privire la desfășurarea referendumului, în urma mai multor sesizări depuse în acest sens.
Marți, Direcția Națională Anticorupție a informat că procurorii fac cercetări în legătură cu organizarea și desfășurarea referendumului din 29 iulie, dar că, având în vedere stadiul anchetelor, nu poate furniza date suplimentare.