Procurorul care instrumentează cazul dezafilierii Universității Craiova a decis, vineri, în acord cu avocatul lui Mircea Sandu, Cristian Ene, ca președintele FRF să fie audiat luni la sediul DNA.
„Din motive obiective audierea lui Mircea Sandu a fost devansată pentru ziua de luni”, a declarat, vineri, agenției MEDIAFAX, avocatul Cristian Ene.
Potrivit unor surse judiciare, procurorul de caz nu a putut face vineri audierea lui Sandu, astfel încât a decis ca aceasta să aibă loc luni.
La sediul DNA s-au aflat, vineri, și nouă suporteri ai Universității Craiova, aceștia părăsind zona înainte de sosirea a două dube pline cu jandarmi.
În dosarul excluderii Universității Craiova au fost puse sub învinuire Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal. Mai sunt învinuiți președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF.
Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru și riscă o pedeapsă cuprinsă între șase luni și 15 ani de închisoare.
Craiova cere despăgubiri de 50 de milioane de euro
Potrivit documentului de începere a urmăririi penale, acțiunea procurorilor DNA în acest caz a fost pornită pe baza plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de cei zece membri ai Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, pe care i-a acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În motivarea plângerii penale se arată că Mircea Sandu, Dumitru Dragomir, Octavian Goga, Cornel Șfaițer, Marin Rusen, Ștefan Stana, Cristian Bobar, Paul Costaș, Sorin Țerbea și Vasile Avram, membri ai Comitetului Executiv, au adoptat măsura excluderii provizorii a SC Fotbal Club U Craiova SA, în condițiile în care acest club nu a încălcat în niciun fel Statutul FRF, fără a arăta și motiva cauzele acestei decizii.
Plângerea penală arată că gruparea craioveană a suferit un prejudiciu de peste 50 de milioane de euro.