Audi R8 TDI, sportiva economică



Audi R8 TDI, sportiva economică
Audi R8 TDI, sportiva economică

Audi este pe cale să împlinească visul de o viață al iubitorilor de mașini sportive. Pentru prima dată avem speranța că vom putea cumpăra modele de performanță fără a ne mai pune problema consumului de carburant. Germanii au adus la Salonul Auto de la Detroit conceptul R8 V12 TDI, ce anunță nașterea automobilului sportiv și în același timp economic. Ambele calități sunt asigurate de un motor diesel de 6.0 litri ce produce 500 de cai putere și un cuplu torsional maxim de locomotivă, 1000 Nm. Demarajul la 0 la 100 km/h se execută în 4.2 secunde, iar viteza de top atinge 300 km/h. Superb. În ciuda mărimii cilindreii dar și a cifrelor generate de activitatea unității pe motorină, propulsorul nu este nicidecum gurmand. Consumul mediu declarat de Audi este de 9 litri la 100 de kilometri parcurși. Noul concept prefigurează viitorul clasei supercar, bazat pe toate principiile esențiale ale unei mașini. Un alt capitol sensibil, poluarea, este
o problemă rezolvată, motorul TDI fiind dezvoltat pentru a respecta normele Euro 6, ceea ce face ca acesta să fie nu numai economic, dar și ecologic. Audi a operat numeroase modificări mecanice pentru a se putea ajunge la un nivel atât de ridicat al performanței.