Audi îmbunătățește limuzina S5 Sportback



Audi îmbunătățește limuzina S5 Sportback
Audi îmbunătățește limuzina S5 Sportback

Audi este a două forță din lume pe linie de modele premium. În mai puțin de șase ani va fi prima, cel puțin așa sună viziunea făcută de șefii de la Ingolstadt.
Printre cei care vor contribui la asaltul decisiv spre locul fruntaș se numără și gama S5 Sportback, limuzina sportivă a gamei A5.
Versiunea restilizată este o apariție incandescentă la frontiera dintre dinamismul pur și luxul strălucitor.
Modelul sportiv poate sprinta de la 0 la 100 km/h în 5,4 secunde și atinge o viteză maximă de 250 km/h, limitată prin intermediul unui sistem electronic. S5 Sportback utilizează un propulsor V6 supraalimentat, echipat cu un compresor mecanic acționat direct de arborele cotit al motorului.
Vorbim de un agregat pe benzină cu o cilindree de 3,0 litri și o putere maximă de 333 de cai putere, livrată între 5.500 și 7.000 de rotații pe minut. Cuplul nominal atinge 440 Nm și este disponibil în plaja 2.900 – 5.300 de rotații.
În ciuda referințelor tehnice și dinamice furnizate de Audi, consumul mediu se menține la un nivel excelent, media de consum a sportivului model este de 9,7 litri de combustibil la fiecare 100 de kilometri parcurși.
Standard, modelul este echipat cu jante de 18 inch, scaune sport reglabile, piele fină Nappa la interior, etriere și grilă motor personalizată cu emblema S5. Tot ca dotare standard este inclusă și direcția Servotronic, care oferă o asistență individuală a direcției, adaptată la viteza de deplasare a mașinii.